Accident pe Lacul Snagov. Fiul magnatului care a provocat moartea unui om nu poate fi cercetat penal

Legea privitoare la consumul de alcool nu se aplică, pe apă, în cazul ambarcaţiunilor de agrement, ci numai la nave. În această situaţie, poliţiştii şi procurorii nu îl pot cerceta pe Alexandru Popescu, cel care a provocat moartea unui om şi rănirea altor patru, decât pentru uciderea din culpă, fără circumstanţe agravante, aşa cum se întâmplă în cazul unui şofer.
Iulian Tudor
16 iun. 2015, 09:33
Accident pe Lacul Snagov. Fiul magnatului care a provocat moartea unui om nu poate fi cercetat penal

La Căpitănia Portului Snagov, care aparține Autorității Navale Române (ANR), sunt înmatriculate circa 2.000 de ambarcațiuni, printre care și cea a lui Alexandru Popescu, fiul celui care a fost patronul Petrolimportexport, Ovidiu Popescu, au declarat surse oficiale pentru Evenimentul zilei. Tânărul, aflat sub inflența alcoolului, a condus ambarcațiunea care a lovit în plin o barcă, accident în urma căruia patru oameni au fost răniți grav, iar unul, de 60 de ani, a murit înecat. Acesta din urmă era unul dintre angajaţii restaurantului.

Dilema anchetatorilor: „Pe apă nu se aplică legea conducătorului băut, decât dacă este la cârma unei ambarcațiuni de mari dimensiuni. Actuala legislație nu face referire la bărcile de agrement, ci, doar, la vapoare„.

Din acest motiv, încadrarea faptei, în cazul tragediei de pe lacul Snagov, nu poate fi decât ucidere și vătămare din culpă, fără circumstanțele agravante, precum în cazul unui șofer.

DailyBusiness
Sorin Grindeanu: „PNL dă premierul până în 2027. Noi ne ținem de protocol”
Spynews
Gina Chirilă, adevărul dureros despre divorțul de Bogdan Vlădău! Prin ce durere a trecut: "Spartă în bucăți..."
Fanatik.ro
Proiectul uriaș în care s-a implicat David Popovici. Campionul olimpic face echipă cu Raheem Sterling şi Kenneth Omeruo de la CFR Cluj
Capital.ro
Cine se află în spatele lui Călin Georgescu. Nicușor Dan a aflat de la Cotroceni: Firele duc la Kremlin, știm mai mult
Playtech.ro
Cât primește un medic de gardă pe lună în 2025: exemple pentru rezidenți, specialiști și primari
Adevarul
„Ruşii îşi omoară propriii soldaţi”. Cum acționează călăii din armata lui Putin
wowbiz.ro
Acestea sunt ULTIMELE imagini cu Ștefania Szabo în viața! Doctorița a murit în spital, la câteva ORE după un scandal uriaș
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Colegii doctoriței care și-a pierdut viața în camera de gardă fac mărturii sfâșietoare: „Plângea și o simțeam că nu mai poate, a spus că vrea să își dea demisia”
iamsport.ro
Total neașteptat: omul care a umilit-o pe CFR Cluj ar putea fi noul antrenor al ardelenilor! Cine e favorit să ajungă în Gruia
MediaFlux
Zelenski își dorește ca războiul să mai continue 2-3 ani. Dar, are nevoie de sprijinul Europei pentru a continua lupta
stirilekanald.ro
Lacrimi și durere la priveghiul familiei Bălănuță, intoxicată cu monoxid de carbon. Tatăl, mama și fiica au fost găsiți fără viață în casă: „Ne este greu să înțelegem și să acceptăm ce s-a întâmplat”
substantial.ro
Confidențialitate și profesionalism în activitatea unui detectiv Timișoara