Acuzaţii grave de corupție la penitenciarul Poarta Albă, puşcăria VIP-urilor

Potrivit unor lideri sindicali, detinuţii ar fi fost folosiţi în scopuri personale, pentru a organiza un flagrant anumitor persoane, iar mai mulţi șefi din cadrul penitenciarului ar fi ajuns în funcţii cheie după ce au fost promovati pe pile, informează B1TV.
Filip Stan
09 oct. 2016, 12:14
Acuzaţii grave de corupție la penitenciarul Poarta Albă, puşcăria VIP-urilor

”Am sesizat conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor, dar și Inspecției de control a ministerului Justiției grave fapte de corupție în sarcina ofițerilor Mate Mihai și Bănuță Petrică, actualmente director adjunct al Penitenciarului Poarta Albă. Timp de trei ani acești doi ofițeri au beneficiat de protecția totală a generalului Bejan, fostul director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, motiv pentru care în 2016, cu chiu cu vai, în urma unor sesizări depuse de către sindicat la DNA Serviciul teritorial Constanța și la Parchetul de pe lângă Curtea de apel Constanța, avem semnale că în sfârșit cele două entități judiciare s-au apucat de treabă”, a declarat Marian Reileanu, președintele sindicatului SINPEN Brăila.

Două sesizări au fost făcute la DNA de către sindicatul SINPEN. Iar acuzaţiile sunt dintre cele mai grave. Şefi din Pentienciarul Poarta Albă ar fi fost promovaţi ilegal.

”Când am depus aceste sesizări, primele reacții au fost cele de bătaie fizică, tortură psihică la adresa sesizorilor, avertizorilor de integritate ceea ce ne-a confirmat faptul că au fost deconspirate sursele noastre din cadrul Penitenciarului Poarta albă. Ofițeri și adjuncți au fost bătuți, loviți, scuipați, hărțuiți și schimbați în locurile de muncă, tocmai pentru că se aflase că furnizaseră informații sindicatului”, a mai spus președintele SINPEN.

 

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
El este jucătorul care poate să schimbe naționala: „Acum îşi va da doctoratul!”
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
UPDATE Şcolile din Capitală vor fi închise pe 8 octombrie, din cauza ciclonului. În ce alte județe s-a anunțat suspendarea cursurilor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Armata Română cheamă românii la mobilizare! Cine sunt primii solicitați
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar