Adrian Năstase, victorie în instanţă împotriva DNA în privinţa sechestrului pe avere

Adrian Năstase a câştigat, în primă instanţă, procesul în care a cerut ridicarea sechestrului asigurător instituit de DNA pe locuinţa sa din strada Zambaccian şi pe suma de 118,650 de dolari, aflată într-un cont la BCR. Decizia luată luni de Tribunalul Bucureşti nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de cinci zile de la pronunţare.
Romania TV
06 iul. 2015, 13:52
Adrian Năstase, victorie în instanţă împotriva DNA în privinţa sechestrului pe avere

O instanţă de la Tribunalul Bucureşti a dat câştig de cauză lui Adrian Năstase în procesul în care acesta a contestat sechestrul impus pe o parte din averea sa de procurorii DNA şi Direcţia Generală Regionalăa Finanţelor Publice Bucureşti.

Hotărârea judecătorului a fost publicată în urmă cu puţin timp pe portalul instanţelor de judecată din România: „Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi respinge cererea în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti – Administraţia Finanţelor Publice Sector 1, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea. Dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa emisă la data de 25.01.2010 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie în dosarul penal nr. 68/P/2008 şi menţinut prin Decizia penală nr. 1/06.01.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1919/1/2013. Dispune radierea din cartea funciară nr. 2975/7 a localităţii Bucureşti, sector 1, deschisă cu privire la imobilul situat în Bucureşti, str. Muzeul Zambaccian …. aparţinând reclamanţilor Năstase Adrian şi Năstase Daniela, a sechestrului asigurător. Dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra sumei de 118.650 USD, consemnată la Banca Comercială Română Sucursala Unirea, aparţinând reclamantului Năstase Adrian, prin Ordonanţa din data de 17.10.2008 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie în dosarul penal nr. 27/P/2008 şi menţinut prin Sentinţa penală nr. 176/30.01.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 514/1/2009 şi Decizia penală nr. 160/20.06.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2470/1/2012. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a V – a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.07.2015″.

Banii reprezintă o parte din fondurile despre care procurorii DNA au suţinut în dosarul Zambaccian că familia Năstase i-ar fi dat lui Ioan Păun, fost consul al României în China, pentru a le cumpăra diverse produse şi despre care fostul prim-ministru a susţinut că nu sunt ai lui.

Soţii Năstase au depus la dosar mai multe acte, atât de la un executor judecătoresc care susţine că şi-a recuperat toată paguba, precum şi de la ANAF, care arată mai multe plăţi făcute de fostul premier, precum şi faptul că acesta şi soţia nu figurează în evidenţele Fiscului cu alte tipuri de datorii. Chiar dacă DNA a solicitat respingerea cererilor familiei fostului premier, pe motiv că numai părţile civile – în speţă Inspectoratul de Stat în Construcţii şi ANAF, în calitate de creditori – pot confirma că şi-au primit bani, judecătorii au decis în favoarea familiei Năstase.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
De ce Hagi l-a ales pe Eissat în locul lui Bancu. Ce s-a întâmplat înainte de România – Polonia. Exclusiv
Capital.ro
Românii care au lucrat în străinătate pot primi pensie pentru anii cotizați. Cum se stabilesc drepturile și cine plătește banii
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Poprire pe conturi și locuințe. Cum găsește ANAF românii de rea credință
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România