Air Europa a ANULAT 114 zboruri. Piloţii au organizat o grevă

Compania spaniolă Air Europa a anulat 114 zboruri, miercuri, din cauza grevei piloţilor. Între acestea, 76 de curse internaţionale şi 38 de curse interne sunt anulate în perioada 30 iulie-2 august.
Sânziana Stancu
27 iul. 2016, 08:02
Air Europa a ANULAT 114 zboruri. Piloţii au organizat o grevă

Sindicatul Sepla a declarat grevă la sfârşitul lunii iulie şi începutul lunii septembrie. În această perioadă, piloţii de pe cursele interne şi extere au declarat o mişcare de protest, potrvit rt.com.

Angajaţii membri ai Sepla protestează astfel faţă de instituirea serviciului bugetar al companiei spaniole Air Europa, companie care finanţează un plan de achiziţionare a 11 avioane.

Citeşte şi Una din zece persoane nu ştie către ce destinaţie călătoreşte

Membrii Sepla se tem că această achiziţie va provoca scăderi salariale pentru angajaţi sau va angaja noi piloţi cu salarii mai mici.

Air Europa i-a informat pe pasagerii afectaţi de greva piloţilor să reînnoiască biletele deja cumpărate, cu o altă dată, până la 30 noiembrie sau să opteze pentru restituirea contravalorii biletelor deja cumpărate. Compania spaniolă a mai informat că, în perioada grevei, le va furniza „minimum de servicii” clienţilor săi.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Aryna Sabalenka a scris un mesaj din cinci cuvinte după ce a ajuns în China. Ce a spus numărul 1 mondial
Capital.ro
Aparatele de aer condiționat sunt interzise pe fațadele blocurilor! Decizia s-a aplicat de la 1 octombrie 2025
Playtech.ro
Traseul complet al ciclonului Barbara: „Se mișcă rapid, dar intensitatea e neobișnuită”, avertizează ANM
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
UPDATE Şcolile din Capitală vor fi închise pe 8 octombrie, din cauza ciclonului. În ce alte județe s-a anunțat suspendarea cursurilor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Decizia regretată de Dorinel Munteanu ”din prima zi”: ”Eram bulversat!”
MediaFlux
Alertă meteo de ultimă oră! Vremea face ravagii
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar