ALDE propune partidelor un Pact Naţional pentru Investiţii

ALDE a lansat, vineri, un Pact Național pentru Investiții, pe care îl propune partidelor politice, astfel încât, în perioada 2017-2020, acestui domeniu să i se aloce 6% din PIB.
Iulian Tudor
11 nov. 2016, 15:12
ALDE propune partidelor un Pact Naţional pentru Investiţii

„ALDE propune, lansează partidelor politice o provocare sub forma unui Pact Național de Investiții, în perioada 2017 — 2020. (…) ALDE propune un model economic bazat pe investiții, care să asigure sustenabilitatea tuturor măsurilor pe care le propun partidele politice. Este vorba de un procent pe care vrem să-l angajăm și la care sper să adere toate partidele în perioada următoare, astfel încât, în funcție de opțiunile proprii, doctrinare, să avem de unde să putem susține toate aceste măsuri”, a spus copreședintele ALDE Daniel Constantin, potrivit Agerpres.

El le-a propus partidelor ca acel Executiv care nu realizează la sfârșitul anului, începând din 2017, 6% din PIB pentru investiții să iasă de la guvernare.

„Realitatea arată că România are indicatori economici foarte buni, creștere economică foarte bună în ultima perioadă. Atragem atenția însă asupra riscului pe care îl reprezintă perpetuarea acestei creșteri economice bazate pe consum. Este bună pentru o anumită perioadă, dar, dacă nu este susținută de investiții, indicatorii se vor pierde. Noi chiar ne-am permis să facem un apel și dacă partidele vor adera la acest pact este foarte bine. Angajamentul pe care îl facem astăzi este că, dacă un Guvern din care fac parte partidele politice care s-au angajat la pact nu realizează (n.r. pentru investiții) 6% din PIB în fiecare an, la sfârșitul anului să își prezinte demisia. Acesta este angajamentul pe care noi îl facem și sper să adere în această campanie cât mai mulți la el”, a mai spus Daniel Constantin.

El a menționat că investițiile au atins 42 miliarde de lei (4,9% din PIB) în 2015, iar în 2016 Guvernul și-a asumat investiții de 37,68 miliarde de lei (5,1% din PIB), din care până în prezent s-au realizat doar 16,7 miliarde de lei.

Potrivit lui Daniel Constantin, Pactul Național de Investiții este necesar pentru sănătatea economică a țării și vizează o pondere de 6% din PIB, adică 48 de miliarde de euro, luând în calcul PIB estimat, pe următorii patru ani, de Institutul Național de Prognoză la 800 de miliarde de euro.

Domenii prioritare în care trebuie făcute investiții propuse de ALDE sunt Educația (minimum 1 miliard de euro), Infrastructura (minimum 5,5 miliarde de euro), Sănătatea și Agricultura (câte un miliard) și Energia (6,7 miliarde euro).

Daniel Constantin a explicat că în 2017 România trebuie să atragă minim 3,2 miliarde de euro din fonduri UE.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ce decizie a luat directorul general de la Hidroelectrica în legătură cu averea sa. Motivul pentru care Bogdan Badea a ajuns în instanță
Capital.ro
Mașinile care vor fi interzise în anumite intervale orare. Propunerea primarului capitalei: Să scoatem mașinile neesențiale
Playtech.ro
Se poate ieși la pensie militară după doar 15 ani de muncă? Ce prevede legea actuală
Adevarul
Un cetățean indian s-a predat ucrainenilor după doar trei zile pe front. Cum a fost recrutat
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
19.000 de locuri de muncă pentru absolvenți. Cele mai bune oferte pentru tineri
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar