Anunţ important de la Guvern privind ora de sport

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi o serie de măsuri pentru a încuraja implicarea copiilor și tinerilor juniori în activități și competiții sportive, pentru stimularea interesului pentru practicarea în mod organizat a activităților de educație fizică și sport, în vederea formării de performeri.
Roxana Gagiu
28 sept. 2016, 10:43
Anunţ important de la Guvern privind ora de sport

Executivul a aprobat finanțarea activităților sportive plecând de la selecție, instruire, pregătire și realizarea de competiții sportive ale copiilor şi juniorilor mici, precum şi ale persoanelor cu nevoi speciale, în baza unor proiecte şi programe ale federaţiilor sportive naţionale.

În acest sens, se modifică Hotărârea Guvernului nr. 311/2003 privind aprobarea înfiinţării pe lângă Ministerul Tineretului şi Sportului a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii.

Potrivit noilor reglementări, Programele Sportive Naționale vor fi promovate, dezvoltate și implementate prin competiții sportive organizate cu sprijinul direcțiilor județene pentru sport și tineret.

De asemenea, s-a creat cadrul legal pentru dezvoltarea Programului național „Centre naționale pentru pregătirea sportivă a juniorilor mici”. Programul va permite finanțarea de acțiuni de selecție, pregătire sportivă și participare la competiții a copiilor și juniorilor mici, pentru a parcurge etapele pentru performanța sportivă, pe baza proiectelor și programelor propuse de federaţiile sportive naţionale.

Ministerul Tineretului şi Sportului va dezvolta, împreună cu structurile implicate, un set de activităţi cu rol educativ, social, de sănătate şi recreere, precum:

  • jocuri de mişcare cu rol în dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor: podul de piatră, ştafeta cu mingea, treci peste rău, lupul şi oile;
  • jocuri sportive bilaterale care implică dezvoltarea spiritului de echipă, competitiv, sentimentului de sacrificiu, dorinţei de a câştiga şi de autodepăşire, prezenţa de spirit: fotbal, baschet, handbal, volei;
  • trasee utilitar-aplicative (târâri, căţărări, escaladări, transport de greutăţi etc.) ce conduc la dezvoltarea deprinderilor motrice, îmbunătăţirea capacităţii de coordonare, creşterea vitezei de reacţie;
  • crearea unor grupuri de tip team-building pentru creşterea gradului de participare individuală şi formarea capacităţii de lucru în echipă;
  • jocuri sportive pentru persoanele cu nevoi speciale: baschet în fotoliu rulant, fotbal redus, futsal (fotbal pentru nevăzători), global, para-triatlon;
  • sport în cartiere: minifotbal, baschet 3×3, minihandbal;

Aceste activităţi se vor derula pe perioada şcolară şi universitară, precum şi în timpul liber și au drept obiectiv scop cuprinderea populaţiei şcolare/universitare în practicarea sistematică a sportului, pentru copiii şi tinerii cuprinşi în sistemul de învăţământ, respectiv preşcolari, învăţământ primar, gimnazial, liceal şi universitar.

De asemenea, hotărârea adoptată astăzi de Guvern stabilește că sportivii români participanți la Cupa Davis, la Cupa Federației-FEDCUP la tenis și la Cupa mondială la rugby, precum și antrenorii acestora și alți tehnicieni, vor putea fi premiați de Ministerul Tineretului și Sportului pentru performanțele deosebite obținute.

Până în prezent, potrivit prevederilor HG nr. 311/2003, puteau fi premiate doar rezultatele deosebite obținute la campionatele mondiale, campionatele europene, Jocurile paralimpice, Jocurile Francofoniei, precum şi alte persoane.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Prime record în perioada de criză a statului. Ce sume a plătit ASF, ANRE sau ANCOM, autoritățile cu cele mai mari salarii
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Traseul complet al ciclonului Barbara: „Se mișcă rapid, dar intensitatea e neobișnuită”, avertizează ANM
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
UPDATE Şcolile din Capitală vor fi închise pe 8 octombrie, din cauza ciclonului. În ce alte județe s-a anunțat suspendarea cursurilor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Alertă meteo de ultimă oră! Vremea face ravagii
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar