Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Otopeni. Care este starea pacientului suspectat de febră tifoidă

Medicul Ştefan Lazăr de la Spitalul "Victor Babeş" a declarat, miercuri, referindu-se la pasagerul suspect de febră tifoidă de la bordul unei aeronave care a aterizat pe Aeroportul "Henri Coandă" din Bucureşti, că "nu s-ar susţine acest diagnostic".

19 sept. 2018, 06:34
Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Otopeni. Care este starea pacientului suspectat de febră tifoidă

„Pacientul a fost examinat aseară. S-au luat analize. În momentul de faţă, ne este greu să afirmăm existenţa acestei boli. Din punct de vedere clinic şi biologic, nu s-ar susţine acest diagnostic. Din păcate, nu avem documente medicale foarte coerente. Avem un singur buletin de analize, din urmă cu câteva luni, care este total neconcludent legat de această boală. Asta este procedura, am trimis la Institutul „Cantacuzino” sau, în sfârşit, urmează acum să trimitem analizele pentru confirmare sau infirmare a acestei afecţiuni. Pacientul a plecat de acolo fiind consultat în prealabil acum, la începutul lunii septembrie, de către un medic care i-a dat dreptul de zbor. Din punctul acesta de vedere, şi ei l-au considerat a nu fi cu potenţial de risc. Nu are o stare generală extraordinar de bună, dar cel puţin în momentul de faţă nu pot afirma că starea de sănătate a dumnealui este într-un pericol mare. Este izolat pacientul, cum facem cu toţi pacienţii de acest fel. (….) Până în momentul de faţă, nu avem niciun element sugestiv pentru această boală. (…) Nu avem nici măcar certitudinea, din ce documente ni s-au prezentat în legătură cu existenţa acestei boli”, a afirmat medicul.

El a explicat că febra tifoidă se transmite pe cale fecal-orală, iar microbul poate rămâne în organismul unor pacienţi care au fost trataţi incomplet.

„Pacientul ne-a relatat că este bolnav cam de patru luni şi jumătate, că n-ar fi avut la momentul respectiv, nici măcar atunci, febră, că şi-ar fi făcut nişte analize şi că a primit un tratament injectabil care a fost administrat la domiciliu, nu în spital. Deci, nu a fost internat pentru această afecţiune. Probabil, nici ei nu au avut certitudinea acestui diagnostic. Dacă era vorba despre aşa ceva, l-ar fi izolat (medicii de acolo – n.r.)”, a mai susţinut medicul.

Avion Turkish Airlines, aterizare de urgenţă pe Otopeni, cu un pasager suspectat că ar fi bolnav de febră tifoidă UPDATE