Au spart o biserică şi acum riscă ani grei de închisoare

Doi minori cu vârstele de 15 şi 16 ani sunt cercetaţi pentru furt după ce au dat o spargere la biserica din satul Zizin, în comuna braşoveană Tărlungeni, de unde au furat clopotul de 30 de kg, patru sfeşnice, patru cruciuliţe şi un cablu electric pe care le-au ascuns într-o pădure.

RomaniaTV.net
24 apr. 2014, 14:18
Au spart o biserică şi acum riscă ani grei de închisoare

Poliţia Tărlungeni a fost sesizată miercuri cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras clopotul din clopotniţa bisericii din satul Zizin. În urma cercetărilor, poliţiştii au constatat că cei doi minori au pătruns în curtea bisericii prin escaladarea gardului, au sustras clopotul prin demontarea acestuia, după care au pătruns în biserică de unde au sustras celelalte obiecte care erau pentru comercializare.

Potrivit Agerpres, reprezentanţii parohiei locale au estimat prejudiciul la suma de 24.000 de lei, clopotul de 30 de kg fiind confecţionat în anul 1921, în Austria, dintr-un aliaj de alamă şi argint.

După numai câteva ore de la sesizare, cei doi minori care sunt din Întorsura Buzăului au fost identificaţi de poliţişti în satul Zizin. Bunurile sustrase au fost recuperate în totalitate, fiind găsite în pădurea de lângă satul Zizin, şi predate parohiei.

Cei doi minori sunt acum cercetaţi în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.