Austria va bloca negocierile cu Turcia pentru aderarea la UE

Austria va bloca negocierile de aderare a Turciei la Uniunea Europeană din cauza nerespectării repetate a drepturilor omului de către guvernul de la Ankara, a anunțat, sâmbătă, ministrul austriac de Externe, Sebastian Kurz.
Iulian Tudor
10 dec. 2016, 17:44
Austria va bloca negocierile cu Turcia pentru aderarea la UE

Miniștrii de Externe ai țărilor membre UE se vor întâlni, marți, la Bruxelles, pentru a discuta cum vor proceda în privința Turciei, însă această decizie cere unanimitate, potrivit Agerpres.

UE ar trebuie să suspende negocierile de aderare, mai ales că Parlamentul European a cerut acest lucru printr-o rezoluție adoptată în plen.

„Oameni care au păreri diferite sunt intimidați, politicieni de opoziției sunt arestați, vor să introducă pedeapsa cu moartea. Avem nevoie de o reacția clară din partea UE”, a spus ministrul austriac de Externe, Sebastian Kurz.

Kurz a mai spus că poziția Austriei este coordonată cu cea a Bulgariei și a Olandei.

Ministrul de externe austriac a mai precizat că UE nu ar trebui să se teamă că încetarea negocierilor va dăuna acordului cu privire la criza migrației. „Dacă lăsăm Turcia să facă tot ce vrea din cauza acordului cu privire la refugiați și dacă ne prefacem că nu vedem, vom deveni în mod periculos dependenți de Turcia”, a spus Kurz.

CITEŞTE ŞI: Turcia, în stare de RĂZBOI. Sute de militari mobilizaţi la frontieră

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT