Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constitutionala în cazul Ordonanţei de Urgenţă prin care Institutul Cultural Român trece în subordinea Senatului. Sesizarea este făcută în baza faptului că a fost încalcat dreptul la transparenţa decizională a comunităţii cultural - artistice.
Avocatul Poporului a dat curs unei solicitări făcute la începutul săptămânii trecute de Alianţa Pentru O Românie Curată, în care acuza modul în care ICR a trecut din subordinea Preşedinţiei în subordinea Senatului.
Sesizarea a fost motivată prin faptul că o astfel de măsură „încalcă dreptul la transparenţă decizională”. Ordonanţa de Urgenţă a stârnit foarte multe proteste, atât din partea comunităţii culturale, cât şi din partea societăţii civile.
Contestatarii au acuzat politizarea excesivă a acestei instituţii şi modul în care a trecut ea în subordinea Senatului. Dealtfel şi conducerea ICR a acuzat politizarea din partea Guvernului. Horian Roman Patapievici spunea că Institutul Cultural Român a căzut victimă politizării în interiorul USL, însă Victor Ponta consideră, dimpotrivă, că ICR a fost politizat de când a trecut în subordinea Preşedinţiei.
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20