Situaţie hilară în România. Bancomate blocate cu carduri de sănătate

Mai multe bănci au anunţat că bancomatele lor au fost blocate cu carduri de sănătate. Una dintre explicaţii ar fi că atât cardul bancar cât şi cel de sănătate seamănă izbitor, singura diferenţă fiind banda de siguranţă de pe cel bancar. O altă explicaţie ar fi că unii oameni au crezut că pe cardul de sănătate sunt şi bani.

02 mai 2015, 15:52
Situaţie hilară în România. Bancomate blocate cu carduri de sănătate

În mai multe punte ale ţării s-a raportat că la cozile de la casele de sănătate s-a răspândit zvonul că acest card de sănătate este şi unul european (deşi nu e acelaşi lucru) cu care te poti duce oriunde în UE să te operezi pe gratis, oricât de gravă ar fi boala, scrie ziuanews.ro

Citeşte şi: Persoanele care nu au primit cardul de sănătate pot beneficia de servicii medicale şi după 1 mai

Unii oameni au crezut că acest card de sănătate, fiind de dimensiunile unuia bancar, conţine şi bani europeni, suma variind între 100-500 de euro, în funcţie de zona ţării unde s-a răspândit zvonul.

Asta a făcut ca şi mai mulţi să dea buluc la casele de sănătate ca să se asigure, neaparat, că obţin cardul de sănatate, crezând că pot să scoată sute de euro de pe acesta, scrie aceeaşi sursă.

Astfel băncile au raportat mai multe bancomate, la nivelul întregii ţări, blocate cu carduri de sanatate. Alţii au vrut să plătească cu cardul de sanatate în magazine şi restaurante, fiind convinşi că sunt bani în euro pe acesta.

Citeşte şi: CNAS: Au fost activate aproximativ 4 milioane de carduri de sănătate

Totodată, mai circulă zvonul că cu aceste carduri se pot cumpăra gratis medicamente din farmacii, dar şi obiecte de uz sanitar sau electrocasnic.