Băsescu: Federaţia Rusă nu va renunţa la Crimeea. România nu e o ţintă

Președintele României Traian Băsescu opinează că Federația Rusă nu va renunța la Crimeea. În acelaşi timp, acesta crede că Rusia nu-și propune un conflict cu un stat membru NATO, şi în mod categoric România nu este o țintă a unei eventuale agresiuni asupra Ucrainei, potrivit Agerpres.
Romania TV
02 mart. 2014, 09:53
Băsescu: Federaţia Rusă nu va renunţa la Crimeea. România nu e o ţintă

‘În opinia mea Federația Rusă nu va renunța la Crimeea. Aici (nr. în Ucraina) și noua putere democratică a făcut o eroare fundamentală care se constituie în baza de intervenție și de poziționare a Federației Ruse.

Au anulat exact legea care le dă dreptul minorităților la utilizarea limbii materne’, a spus șeful statului, duminică, la Pro Tv.

Potrivit acestuia, Vladimir Putin își apără interesele geostrategice în condițiile în care Federația Rusă are un angajament.

‘Vladimir Putin își apără interesele geostrategice în condițiile în care are un angajament Federația Rusă. În 1994, premergător dezarmării nucleare a Ucrainei, pentru că avea semnalul nuclear al fostei Uniuni Sovietice pe teritoriu, la Budapesta s-a semnat un acord. Sunt trei puteri garante ale suveranității și independenței Ucrainei: Statele Unite, Marea Britanie și Federația Rusă.

Toate trei s-au angajat să garanteze independența, suveranitatea Ucrainei’, a precizat Băsescu.

Dincolo de acordul de la Budapesta, semnat în 1994, spune președintele, există un acord bilateral între Ucraina și Federația Rusă care permite Federației Ruse menținerea flotei de la Marea Neagră la Sevastopol, în Crimeea.

‘Acest acord a fost semnat în 1997 și a fost extins în 2010 până în anul 2042. Federația Rusă are o prezență militară acceptată pe teritoriul Ucrainei, în speță în Crimeea. Dacă ați vedea acordul semnat între cele două state, de data asta un acord bilateral, este reglementată foarte precis prezența trupelor Federației Ruse în Crimeea — și cum trebuie să avizeze mișcările pe care le face orice orice soldat, orice camion, și perimetrele în care se poate mișca și aprobările pe care trebuie să le primească. Deci, Federația Rusă în momentul în care sporește efectivele peste cele convenite, deja a încălcat acordul și intră în regula aceea în care nu poți avea sau nu este permisă pătrunderea unor trupe străine pe teritoriul unui stat fără aprobarea respectivului stat. Deci, la limita numerică și de capacități militare este în regulă, există un Acord. Orice depășește această limită este o încălcare a Acordului’, a explicat Traian Băsescu.

Rusia în niciun caz nu își propune un conflict cu un stat membru NATO. În mod categoric România nu este o țintă a unei eventuale agresiuni a Federației Ruse împotriva Ucrainei. Mesajul a și fost dat extrem de clar pentru a preveni agitații inutile prin România… Să ne și vedem în război. Nu! Nu va fi cazul! Din punct de vedere al securității, frontierele României sunt certe, garantate și asigurate. (…) România se vede din nou într-o zonă de conflict, într-o regiune de conflict în cazul în care lucrurile se vor deprecia în Ucraina și într-o zonă de instabilitate. În sud, în Balcani avem Bosnia și Herțegovina, unde populația este în stradă, în Ucraina avem ce avem, Moldova cu o Transnistrie cu provocări împotriva administrației de la Chișinău, cu o Găgăuzie care a făcut referendum să meargă în Uniunea Euroasiatică, cu un partid al comuniștilor din Republica Moldova care încearcă inițierea unui conflict în nordul Moldovei de data aceasta, deci opus Găgăuziei, la Bălți, pentru drumul Euroasiatic al Republicii Moldova, a spus Băsescu în emisiunea ‘După 20 de ani’, la postul de televiziune Pro Tv.

Potrivit acestuia, există riscul ca regiunea să fie introdusă într-o zonă de instabilitate și costurile de finanțare ale României vor crește.

‘Investițiile directe or să scadă. Aici este zona în care noi vom fi afectați. Nu vedem riscuri pentru independență, suveranitatea asupra teritoriului în ceea ce privește România. Nu pot fi astfel de riscuri’, a precizat șeful statului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT