Băsescu, despre fuziunea PDL-PNL: Un compromis murdar. PNL să regrete public lovitura de stat din 2012 VIDEO

Traian Băsescu a calificat, joi, recenta alianţă dintre PDL şi PNL drept "un compormis murdar", prin care partidul care s-a ilustrat anterior ca apărător al statului de drept - PDL se predă unui partid care încă nu s-a dezis de cele două suspendări ale preşedintelui, din 2007 şi 2012.
Filip Stan
03 iul. 2014, 09:48
Băsescu, despre fuziunea PDL-PNL: Un compromis murdar. PNL să regrete public lovitura de stat din 2012 VIDEO

„Sunt printre oamenii politici care au făcut compromisuri, dar nu atât de murdare, de necondiţionate. Cum vrei să faci fuziunea cu PNL, să-i preiei numele, iar mâine PNL va fi acelaşi partid care s-a arătat şi la declaraţia din Parlament prin care mi se cerea demisia, deşi nu puteam fi acuzat de nimic, iar cel care le dăduse motivul încă nu este judecat. Reflexul PNL s-a materializat imediat, acela de a încălca statul de drept”, a declarat preşedintele Traian Băsescu la dezbaterea Fundaţiei Mişcării Populare prilejuite de împlinirea a doi ani de la suspendarea sa din iulie 2012.

Traian Băsescu crede că preconizata fuziune este cauzată de încercarea conducerii PDL de a-şi masca eşecul de după ruptura dintre partid şi preşedintele României. „Azi partidul care era fanionul statului de drept se duce cu arme şi bagaje drept acolo (la PNL – n. red.) pentru a ascunde nevoia analizei eşecului de la alegerile europarlamentare (…) Imediat după exit-polluri s-a anunţat şi predarea partidului către PNL, un partid care încă nu s-a dezis nici de suspendarea din 2007, nici de cea din 2012”, a apreciat Băsescu.

Pe de altă parte, preşedintele a ţinut să-i felicite pe cei din PMP pentru scorul obţinut la europrlamentare, prin care a fost depăşit pragul electoral, iar partidul a obţinut reprezentare în Parlamentul European. „Obiectivul partidului a fost unul al viitorului. România are nevoie de un partid nou care să nu fi fost parte a compromisurilor din ultimii 25 de ani (…) Eu am fost parte a unora dintre aceste compromisuri”, a spus Traian Băsescu.

CITEŞTE ŞI Băsescu, la 2 ani de la suspendare: Am fost susţinut şi de OPORTUNIŞTI. Acum sunt în MIZERIA compromisului

Şeful statului a arătat că este necesară unificarea dreptei pentru alegerile prezidenţiale, punctând că PNL trebuie să regrete public participarea la suspendarea sa din funcţie în 2012 şi că PMP trebuie să se considere ‘o bărcuţă care se poate transforma într-un pachebot’.

Este necesar pentru alegerile prezidenţiale o soluţie de unificare a dreptei în obiectivul câştigării alegerilor. Am văzut că PMP a fost eliminat de epavele celor două partide, PNL şi PDL. Vă rog să vă consideraţi o bărcuţă abia lansată la apă care se poate transforma într-un pachebot care să traverseze Atlanticul într-un timp record între Europa şi Statele Unite. Sunteţi un partid tânăr şi faptul că au încercat să vă discrediteze pentru rezultatul obţinut, un rezultat care, să nu vă supăraţi, eu l-am anticipat, pe motivul că nu aveaţi structuri şi am spus-o şi public la diverse emisiuni. (…) Va trebui găsită o soluţie, dar liberalii trebuie să ştie că mai ales după ce au reconfirmat săptămâna trecută că sunt gata oricând să intre într-o alianţă conceptuală cu PSD, trebuie să declare clar că regretă cele din vara anului 2012 şi dacă memoria îi ajută să-şi aducă aminte că au fost parteneri cu PSD şi cu România Mare şi în 2007 la cealaltă suspendare, dar măcar atunci când clar a fost lovitură de stat în 2012 trebuie să o regrete public’, a spus şeful statului.

CITEŞTE ŞI Băsescu acuză SLUGĂRNICIA lui Victor Ciorbea: E docil, supus politic, cel mai FERICIT Avocat al Poporului

El a susţinut că ‘tupeul’ PNL de a lua ca ‘breloc’ PDL ‘depăşeşte ceea ce poate fi acceptat în politică’.

‘Nevoia de a se constitui o dreaptă care să meargă măcar în turul doi cu un singur candidat nu trebuie să vă împiedice să vă consideraţi izolaţi, sunteţi izolaţi de compromisul peste nişte limite admisibile pe care îl fac două partide care nu şi-au atins obiectivul în alegerile europarlamentare’, a adăugat preşedintele Băsescu.

El a precizat că nu spune că PNL nu trebuie atras în rândul partidelor de dreapta, mai ales că a aplicat pentru a intra în PPE, dar a indicat că liberalii au dat o probă că ‘reflexul lor este să se ducă să se pupe cu PSD pe principiile lor’, privind nerespectarea statului de drept, a distribuirii unui ‘abuz’ către ambasade.

Şeful statului a felicitat PMP pentru rezultatul obţinut la alegerile europarlamentare, arătând că obiectivul acestui partid îl reprezintă alegerile din 2016.


Spynews
Ce se știe despre criminalul din Sibiu, tânărul care și-a ucis iubita de 21 de ani! Bărbatul consuma substanțe interzise
Bzi.ro
Este vestea momentului despre marele maestru: Medicii au explicat care este starea lui Florin Piersic
Fanatik.ro
Meseria bine plătită pe care nimeni nu vrea să o facă. Salariile pot ajunge și la 6000 de lei pe lună
Capital.ro
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Playtech.ro
Vestea momentului despre Ion Iliescu! S-a anunţat direct, fără prea multe cuvinte. Era de aşteptat
DailyBusiness
Informația momentului despre salariul minim! Cum va fi stabilită formula de calcul
Adevarul
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
Spynews
Marius Elisei, absent total din viața fiicei sale! Ce spune Oana Roman despre relația dintre Isabela și tatăl ei / FOTO
Spynews
Anunț ANM! Cod galben de ceață densă în România. Care sunt județele afectate
Evz.ro
Ziua din vară când acești nativi dau lovitura. Cine își va schimba viața
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată impecabil la 66 de ani
wowbiz.ro
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cancan.ro
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Playsport.ro
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
kanald.ro
Patrocle este în continuare de negăsit! Cățelul dispărut în luna martie este căutat în tot Bucureștiul: Recompensa a fost mărită la 6.000 de lei
Capital.ro
Devine ilegal în TOATĂ ROMÂNIA. NU se va mai putea face acest lucru sub NICIO FORMĂ
StirileBZI
Începe „Litoralul pentru toţi” în 31 mai! Tarifele încep de la 35 de lei pe noapte
Prosport.ro
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de dolari și la câteva zile s-a despărțit de ea!
stirilekanald.ro
Breaking news despre Florin Piersic!
substantial.ro
Căsătorie în secret pentru celebra mezzosoprană Andreea Ilie: S-a unit în taină cu iubitul ei, Virginio Dell Uomo!
MediaFlux
Sfinții CONSTANTIN și ELENA. Ce nume sărbătorim astăzi
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'