Cererea DNA privind începerea urmăririi penale în cazul Victor Ponta, trimisă la Comisia Juridică VIDEO

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, vineri, să trimită la Comisia Juridică cererea procurorului general de încuviinţare a începerii urmăririi penale al premierului Victor Ponta pentru conflict de interese într-un dosar în care este cercetat şi senatorul Dan Şova.
Romania TV
05 iun. 2015, 14:11
Cererea DNA privind începerea urmăririi penale în cazul Victor Ponta, trimisă la Comisia Juridică VIDEO

„Conform regulamentului, cererea procurorului general Tiberiu Niţu a fost înaintată Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, care are termen cel mult cinci zile să ne facă o informare, o primă evaluare a respectivei solicitări. Preşedintele Camerei Deputaţilor a spus ca până luni la ora 14.00, domnul preşedinte Bogdan Ciucă să convoace Biroul Permanent al Comisiei Juridice şi să ne spună în cât timp urmează să prezinte raportul”, a declarat deputatul PSD Ion Marcel Ciolacu, secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, precizând că dosarul trimis de procurorul general la Camera Deputaţilor are 1110 pagini.

Victor Ponta este urmărit penal de DNA pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. Premierul a fost chemat vineri dimineaţă la sediul DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile. La ieşirea de la DNA, Victor Ponta a declarat că a fost chemat pentru a fi informat că are calitatea de suspect în dosarul senatorului PSD Dan Şova.

În comunicatul DNA se arată că procurorul șef al DNA inițiază procedura de sesizare a Camerei Deputaților, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față Ponta Victor-Viorel, deputat, care în perioada în care se presupune că a săvârșit infracțiunile de conflict de interese a îndeplinit funcția de prim-ministru.

DNA a anunțat vineri că procurorii au dispus începerea urmăririi penale față de premierul Victor Ponta, la data faptelor avocat, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor în dosarul de corupție de la companiile energetice Turceni și Rovinari privind încheierea unor contracte de asistență juridică.

Premierul Victor Ponta, URMĂRIT PENAL de DNA: „Am calitatea de suspect în dosarul lui Dan Şova”

În aceeași cauză, procurorii au constatat că se impune continuarea urmăririi penale față de Victor Ponta și sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată, fapte aflate în legătură cu funcția sa de prim-ministru.

„Prin urmare, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al DNA inițiază procedura de sesizare a Camerei Deputaților, pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față Ponta Victor-Viorel, deputat, care în perioada în care se presupune că a săvârșit infracțiunile de conflict de interese a îndeplinit funcția de prim-ministru”, se arată într-un comunicat al DNA.

Klaus Iohannis: Solicit demisia premierului. Victor Ponta: Doar Parlamentul poate să mă demită

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Marian Ceaușescu, în tribune la FCSB – FC Botoșani: „Borfașilor, dați, bă, banii înapoi”
Capital.ro
700 de lei în plus la pensie. Instanța obligă Casa de Pensii să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei
Playtech.ro
Turcia a mărit drastic amenzile rutiere în 2026. Ce trebuie să știe românii care merg cu mașina
Adevarul
Noi dezvăluiri despre viața ascunsă a cuplului Macron. Brigitte Macron, „foarte geloasă“ pe femeile „prădătoare” din jurul președintelui
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreea Micu, o tânără interpretă de muzică populară, s-a stins din viață la doar 17 ani. Artistei i s-a făcut rău înainte de un spectacol: ,,Andreea noastră nu mai cântă”
iamsport.ro
A rostit numele antrenorului care ar urma să îl înlocuiască pe Baciu la FCSB: ”El va sta doar la baraj”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Avertisment privind veniturile seniorilor: Sistemul public de pensii nu va mai fi capabil să facă față plăților de pensii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi