Bogdan Aurescu, fost ministru al Afacerilor Externe, a primit medalia Legiunea de Onoare în grad de Cavaler

Bogdan Aurescu, consilier prezidențial pentru politică externă şi fost ministru de Externe, a fost distins de către președintele Franței, Francois Hollande, cu Legiunea de Onoare în grad de Cavaler. Distincția i-a fost înmânată de ambasadorul Francois Saint-Paul.
Filip Stan
07 oct. 2016, 09:42
Bogdan Aurescu, fost ministru al Afacerilor Externe, a primit medalia Legiunea de Onoare în grad de Cavaler

„Domnule Aurescu, competența și integritatea dumneavoastră, puse în slujba politicii externe a României, sunt unanim recunoscute. Sunteți, fără îndoială, unul dintre observatorii și actorii-cheie ai scenei europene și mondiale”, a afirmat ambasadorul Franței la București, Francois Saint-Paul, potrivit unui comunicat de presă.

Aurescu a subliniat că acceptă distincția ca o recunoaștere a eforturilor tenace ale colegilor săi din MAE care au lucrat pentru ca relațiile dintre Franța și România să devină solide și dinamice.

„Accept această distincție cu bucurie, ca o recunoaștere binemeritată — nu pentru mine personal, ci pentru eforturile tenace ale tuturor colegilor mei din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României care au lucrat fără încetare, de-a lungul anilor, pentru ca relațiile dintre Franța și România să devină atât de substanțiale, solide și dinamice cum sunt astăzi (…). Am încercat să fac tot ceea ce am putut, în toate funcțiile pe care le-am ocupat, pentru a stimula dezvoltarea acestei relații vitale pentru România și — îndrăznesc să spun — și pentru Franța. România și Franța împărtășesc viziunea unei Uniuni Europene consolidate, mai flexibilă, mai coerentă și pragmatică în acțiunile sale, mai apropiată de cetățenii săi, mai credibilă în interior, dar și în exterior. O Uniune care este un actor global redutabil, o Uniune mai sigură. Pentru a transforma această viziune în realitate trebuie ca Franța și România să lucreze împreună”, a spus Aurescu.

Diplomat de carieră, din 1996, având rang de ambasador, Bogdan Aurescu este și profesor universitar de drept internațional la Facultatea de Drept a Universității din București.

În 2003, Bogdan Aurescu a fost numit agent guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, apoi, în anul următor, secretar de stat pentru afaceri europene. Timp de cinci ani, a fost agentul României pentru Curtea Internațională de Justiție de la Haga. În această funcție, Aurescu a apărat interesele României în disputa cu Ucraina pe tema delimitării maritime a Mării Negre, ceea ce a devenit un model de rezolvare pașnică a unei problematici internaționale complexe, România primind 80% din zona disputată de ambele țări.

În noiembrie 2014 a fost numit ministru al Afacerilor Externe, după ce, pe parcursul a aproape șase ani, a ocupat în MAE funcția de secretar de stat.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ion Țiriac nu se uită la bani. Pe ce cheltuie miliardarul român 125.000 de euro în fiecare an: „E cam indecent, nu?”
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii românești. Direcția 5 e în doliu. S-a stins membrul formației: Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet!
Playtech.ro
La cât trebuie să setezi centrala în funcție de câte grade sunt afară. Ghid complet pentru +10, 0, -5, -10 grade
Adevarul
Un cetățean indian s-a predat ucrainenilor după doar trei zile pe front. Cum a fost recrutat
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
Piedone a spus adevărul: Care este singurul parizer sănătos din comerț, de fapt, potrivit fostului șef ANPC
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
19.000 de locuri de muncă pentru absolvenți. Cele mai bune oferte pentru tineri
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar