Bogdan Diaconu, preşedintele PRU, şi-a depus candidatura la Primăria Bucureşti

Președintele Partidului România Unită (PRU), Bogdan Diaconu, şi-a depus luni, la Biroul Electoral Municipal, candidatura pentru Primăria Generală a Capitalei, el fiind însoţit de reprezentanţii PRU care vor intra în cursa electorală pentru primăriile de sector și pentru CGMB. Bogdan Diaconu a fost însoţit şi de fostul luptător Daniel Ghiţă, membru al "Patrulei Vlad Țepeș".

18 apr. 2016, 15:41
Bogdan Diaconu, preşedintele PRU, şi-a depus candidatura la Primăria Bucureşti

„Alegerile locale, pentru PRU, înseamnă o etapă din cursa pe care ne-am asumat-o de a schimba la față România, miza principală rămânând alegerile din toamnă. Dar pentru alegerile locale avem un obiectiv foarte clar: de a obține cât mai mulți consilieri locali, consilieri municipali, consilieri județeni, primari de comune, de orașe și președinți de CJ, astfel încât să intrăm în bătălia din toamnă pe ușa din față în Parlamentul României, cu fruntea sus, cu demnitate și cu un scor suficient de mare, prin care să determinăm viitorul României, conform valorilor pe care le promovăm”, a declarat Bogdan Diaconu, după înscrierea la BEM.

Candidații PRU pentru primăriile de sector sunt: Andrei Piticaș (sector 1), Augustin Hagiu (sector 2), Daniel Ghiță (sector 3), Radu Bratu Iorga (sector 4), Bogdan Lencu (sector 5), Ion Dinuță (sector 6).

Printre obiectivele PRU se numără: interzicerea construcției unei „mega moschei” la București, realizarea unui audit la Primăria Generală pentru ultimii 26 de ani, verificarea contractelor realizate de PMB și rezilierea celor incorecte, oprirea tăierii copacilor în Capitală, evacuarea imobilelor ocupate abuziv, crearea a 12.000 de locuri de parcare, crearea posibilității ca locuitorii Capitalei să urmărească online programul de lucru al primarului Capitalei și ce face acesta „minut cu minut”, rezolvarea problemelor legate de curățenie, trafic și iluminat.