Ortodoxe 
Sf. Sfințit Mc. Antim, episcopul Nicomidiei; Sf. Cuv. Teoctist

Greco-catolice 
Sf. ep. Antim; Cuv. Teoctist

Alte Articole

Denise Rifai le trimite pe femei la cratiţă, de Sărbătorile ...

Caz șocant! Bebeluș de patru luni, în comă alcoolică la ...

Preparatul culinar de pe masa de Paște care te lasă fără ...

Romano-catolice 
Sf. Grigore cel Mare, pp. înv.

Sfântul Sfințit Mucenic Antim, episcopul Nicomidiei, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 3 septembrie. A fost episcop al Nicomidiei în vremea împăratului Dioclețian (284-305).

În timpul prigoanei anticreștine dezlănțuită prin edictul din anul 303, Sfântul Antim s-a refugiat într-un sat din apropierea orașului. Căutat de soldați, Sfântul Antim a ieșit în întâmpinarea lor și, înainte de a-și dezvălui identitatea, i-a găzduit punându-le masa și odihnindu-i. 
Atunci când au aflat cine este gazda lor, soldații nu au mai vrut să-l ducă înaintea autorităților, dar episcopul a mers de bunăvoie la judecată, botezându-i pe drum pe cei trimiși să-l prindă. A fost pus la cazne și apoi decapitat.

Sfântul Teoctist al Palestinei a fost un mare ascet care a trăit în sălbăticia iudeică numită Wadi Mukellik. La început a fost împreună-nevoitor cu Sfântului Eftimie cel Mare (praznuit la 20 ianuarie). Dragostea unuia faţă de celălalt a crescut într-atât încât păreau că sunt două trupuri cu un singur suflet. Cei doi se asemănau foarte mult în virtuţi şi sfinţenie, sprijinindu-se reciproc în nevoinţe. În fiecare an după Bobotează se retrăgeau în deşert pentru a se ruga în pustietate şi se întorceau la chiliile lor în Duminica Floriilor.

După cinci ani petrecuţi împreună, Sfinţii Eftimie şi Teoctist s-au retras în deşert pe durata Postului Mare, descoperind în wadi (=oază) o peşteră mare care a devenit mai târziu biserică. Ei au decis să rămână acolo, fiind convinşi că aceea era voia Domnului. Petrecând izolaţi de lume, trăiau mâncând ierburi sălbatice.

Însă Dumnezeu nu dorea ca aceste candele luminoase să rămână necunoscute. EL dorea ca şi ceilalţi să se bucure de înţelepciunea şi sfinţenia lor. Astfel, într-o zi nişte păstori din Betania i-au descoperit pe cei doi şi au alergat de au spus şi altora din sat despre ei. Nu peste mult timp, ei au fost vizitaţi de mulţi oameni ba chiar şi de călugări care veneau din alte mănăstiri şi doreau să rămână sub ascultarea lor.

Adunându-se mulţi călugări, sfinţii au fost nevoiţi să ridice o lavră deasupra bisericii din peşteră. Teoctist a devenit egumenul lavrei iar Sf. Eftimie a continuat să trăiască în singurătate, în peşteră. Înţeleptul Teoctist a primit pe toţi cei care veneau la el, spovedindu-i şi vindecându-le neputinţele sufleteşti şi trupeşti cu medicamentul spiritual potrivit fiecăruia.

La o vârstă foarte înaintată, sfântul s-a îmbolnăvit şi Eftimie a fost cel care, deşi împlinise şi el vârsta de 90 de ani, l-a vizitat şi l-a îngrijit. Când Sf. Teoctist s-a mutat la Domnul în anul 467, la înmormântarea sa a slujit Patriarhul Anastasie al Ierusalimului.