CALENDAR ORTODOX: Ce sfinţi sărbătorim sâmbătă. Dezlegare la peşte

CALENDAR ORTODOX: RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante sărbători religioase.
Alina Costache
11 dec. 2015, 21:16
CALENDAR ORTODOX: Ce sfinţi sărbătorim sâmbătă. Dezlegare la peşte

Ortodoxe 
Sf. Ier. Spiridon, episcopul Trimitundei; Sf. Mc. Sinet; 
Sf. Ier. Alexandru, arhiepiscopul Ierusalimului

Greco-catolice 
Sf. ep. Spiridon al Trimitundei Taumaturgul

Romano-catolice 
Ss. Fc. Maria de la Guadalupe; Epimah și Alexandru, m.

Sfântul Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 12 decembrie.

Sfântul Spiridon este unul dintre Sfinții Părinți ai Bisericii, trăitor în veacul al VI-lea, originar din Cipru. A fost păstor de oi, a fost căsătorit și a avut o fiică, Irina.

După moartea soției a fost înscăunat ca episcop al Trimitundei, cetate pe care a păstorit-o până în anul 348, când s-a mutat la cele veșnice, fiind îngropat în Biserica „Sfinților Apostoli” din Trimitunda. Avea darul tămăduirilor prin rugăciune, fiind numit de popor „făcătorul de minuni”.

A participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325, mărturisind credința în dumnezeirea lui Iisus Hristos, împotriva ereziei lui Arie. Tradiția spune că și-a însoțit cuvântul de apărare a dogmei cu o minune: a luat o cărămidă și, făcând asupra ei semnul crucii cu mâna dreaptă, a strâns-o în cealaltă mână și din cărămidă s-au văzut ieșind: focul, care s-a ridicat în văzduh, apa, care a curs pe pământ și în mâna Sfântului Spiridon a rămas lutul, închipuindu-se astfel, prin mijlocirea celor create, adevărul despre Sfânta Treime.

În prezent, moaște Sfântului Spiridon se află într-o biserică din insula Corfu, aflată la 100 de metri de mitropolie, unde se găsesc moaștele Sfintei Împărătese Teodora. Localnicii îl cinstesc pe sfântul lor protector prin patru procesiuni anuale, comemorând izbăvirea de foamete (1550), de o epidemie (1630), de ciumă (1673) și de asediul turcesc (în 1716).

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Gică Hagi, revoluție la lot! Dezvăluiri din cantonamentul de la Mogoșoaia, chiar de la omul din interior: „Ceva ce dispăruse la echipa națională”
Capital.ro
Plata card sau cash? Regulile pe care orice consumator ar trebui să le cunoască în 2026. Ce drepturi aveți
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu bagajele nerevendicate de pe Aeroportul Otopeni. Cât timp sunt păstrate și ce se întâmplă cu ele după un an
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
U Cluj, șanse mari să își piardă unul dintre cei mai importanți jucători: ”Nu cred că va rămâne la noi”
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiica cea mare a lui Cabral. Inoke Ibacka se întreține singură la 23 de ani
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți