Călin Popescu Tăriceanu răsuflă uşurat. Decizia în cazul imunităţii preşedintelui Senatului a fost amânată

Senatul a stabilit că va supune la vot ridicarea imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu abia în sesiunea de primăvară, adică după februarie 2019. Asta nu înseamnă însă că va fi dezbătută în februarie. Senatorii nu au nicio restricţie de termen. Comisia juridică tocmai a amânat cu încă o săptămână redactarea raportului pe tema cererii DNA de ridicare a imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu.

RomaniaTV.net
06 dec. 2018, 10:25
Călin Popescu Tăriceanu răsuflă uşurat. Decizia în cazul imunităţii preşedintelui Senatului a fost amânată

Faptele de care este acuzat Călin Popescu Tăriceanu sunt aproape de prescriere. Surse politice citate de România TV spun că senatorii vor amâna votul din plenul Senatului abia pentru luna februarie a anului următor, pe motiv că peste două săptămâni trebuie votat bugetul. Numai că faptele de care este acuzat Tăriceanu se pot prescrie la sfîrşitul acestui an.

DNA a transmis, în 7 noiembrie, Senatului cererea de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Tăriceanu, acesta apreciind că este un demers politic şi exprimându-şi convingerea că în dosar e vorba de „multă maculatură”.

Călin Popescu Tăriceanu este acuzat că a primit, în perioada în care era premier, „foloase materiale” de aproape 800.000 de dolari de o firmă austriacă pentru a interveni pentru închierea unor acte adiţionale la un contract derulat de companie. Suma primită de Tăriceanu reprezenta un comision de 10 la sută din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore

Dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu are peste 70 de volume şi cuprinde peste 17.000 de pagini.