Cauzele care au provocat tragedia de pe Autostrada Soarelui. Ce spun martorii

Trei oameni au murit şi 57 au fost răniţi în accidentul cumplit de pe Autostrada Soarelui, în care au fost implicate 29 de maşini. Oficial nu a oferită de autorităţi o cauză exactă tragediei însă există numeroase speculaţii. Unii dau vina pe ceaţa deasă, alţi spun că de vină ar fi fost un şofer care nu s-a asigurat când a ieşit dintr-o parcare.

05 nov. 2016, 12:50
Cauzele care au provocat tragedia de pe Autostrada Soarelui. Ce spun martorii

Prima ipoteză care se conturează în cazul accidentului de sâmbătă dimineaţă, de pe Autostrada Soarelui, este că şoferul unui autoturism de teren a fost implicat iniţial într-o tamponare uşoară.

Citeşte şi Starea răniţilor în accidentul de pe Austostrada Soarelui. Sunt persoane care au suferit fracturi de coloană

Potrivit unor martori, citaţi de România TV, la scurt timp după aceea şoferul celeilalte maşini implicate în tamponare a plecat, după ce s-a înţeles cu celălalt şofer, considerând că are avarii minore. În momentul în care maşina de teren s-a pus în mişcare sau a vrut să revină înapoi întrafic, din cauza ceţii foarte dense, a fost lovită din spate de o altă maşină, după care s-a creat întregul carambol, care a dus la moartea a trei oameni şi rănirea altor 57. Două dintre persoanele decedate se aflau într-un microbuz de transport persoane.

Citeşte şi Tragedie rutieră pe Autostrada Soarelui. Trei morţi şi 57 de răniţi, traficul este blocat FOTO

41 dintre victime au fost transportate la diferite spitale din Bucureşti şi Lehliu, în timp ce 16 oameni au suferit răni superficiale şi au refuzat transportul la spital.