CAZUL POLIŢISTULUI ACCIDENTAT: Şoferul turc avea o alcoolemie mare

Conform rezultatul probelor de sânger, alcoolemia şoferului turc care a lovit intenţionat cu maşina un poliţist era de 1,65 la mie, susţin surse judiciare.

04 aug. 2015, 08:45

Abdullah Ataş, cetăţeanul turc acuzat că a provocat intenţionat, duminică dimineaţă, un accident rutier în urma căruia un poliţist a fost grav rănit, a fost arestat. Anchetatorii nu au terminat încă verificările în dosar, aşa că marţi, au chemat la audieri 20 de poliţişti.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti explică într-un comunicat de presă că poliţistul de la Brigada Rutieră i-a făcut semn omului de afaceri Abdullah Atas să oprească, acesta a încetinit, dar când a ajuns în dreptul agentului de la rutieră, a accelerat şi l-a lovit. Poliţistul a rămas pe capotă aproximativ 350 de metri, apoi a fost aruncat pe şosea.

Citeşte şi Şoferul care a accidentat grav un poliţist a fost scos din spital şi dus în AREST PREVENTIV VIDEO

Conform anchetatorilor, după ce l-a lovit pe agent, omul de afaceri turc a fugit de la locul accidentului şi a fost prins de poliţişti în Pipera.

„După proiectarea lucrătorului de poliţie, inculpatul Atas Abdullah şi-a continuat deplasarea pe şoseaua Pipera, aproximativ 2,8 km, iar la intersecţia şoseaua Pipera – şoseaua Bucureşti Nord a pierdut controlul autovehiculului şi a părăsit spaţiul carosabil, fiind proiectat în gardul ce împrejmuieşte un imobil”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Poliţistul de la Brigada Rutieră accidentat duminică a fost operat pentru leziuni abdominale, starea acestuia fiind în continuare foarte gravă, iar cetăţeanul turc Abdullah Atas a fost arestat preventiv.

Citeşte şi Poliţistul SPULBERAT cu maşina de un milionar turc rămâne în stare CRITICĂ