Curtea Constituţională: "SRI nu avea voie sa opereze în niciun dosar de corupţie". Livia Stanciu a făcut opinie separată

Curtea Constituţională: „SRI nu avea voie sa opereze în niciun dosar de corupţie”. Livia Stanciu a făcut opinie separată

Curtea Constituţionanlă aruncă în aer obiectul protocoalelor ilegale. Serviciile de informaţii nu aveau voie să opereze în niciun dosar de corupţie. Asta întrucât corupţia nu poate fi inclusă în categoria ameninţărilor la siguranţa naţionala.

Filip Stan

19 apr. 2018, 16:57

Curtea Constituţională: „SRI nu avea voie sa opereze în niciun dosar de corupţie”. Livia Stanciu a făcut opinie separată

Curtea Constitutionala arunca in aer obiectul protocoalelor ilegale dintre Coldea, Maior si Kovesi: „Infractiunile de coruptie nu vor putea fi calificate drept o amenintare la adresa securitatii nationale… Nu confera calitatea de proba datelor si informatiilor rezultate din activitati specifice culegerii de informatii”.

Judecătorii constituţionali au publicat motivarea deciziei prin care au decis că sintagma care spune, cităm: „aduce atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetatenilor romani” prevăzuta în Legea 51/19991 privind siguranta nationala este neconstitutionala. CCR a concluzionat că interceptările realizate în baza acestei legi nu reprezintă probe într-un dosar penal.

Alte Articole

Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru ...

Viorel Hrebenciuc a pierdut la ICCJ procesul cu ANI privind confiscarea ...

Fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea, condamnată la ...

Iata fragmentul din motivarea CCR, in care se precizeaza ca infractiunile de coruptie nu pot fi considerate amenintari la adresa securitatii nationale:

“Spre exemplu, savarsirea unor infractiuni, cum ar fi cele contra persoanei nu vor putea fi calificate drept o amenintare la adresa securitatii nationale, chiar daca faptele aduc atingere grava dreptului fundamental la viata sau dreptului fundamental la integritate fizica si psihica al unei persoane. Totodata, savarsirea unor infractiuni determinate, precum cele de coruptie, sau cele contra patrimoniului nu vor putea fi calificate drept o amenintare la adresa securitatii nationale, chiar daca faptele aduc atingere grava anumitor drepturi si libertati fundamentale ale cetatenilor romani. Aceasta deoarece, desi unele infractiuni sunt de natura sa aduca atingere grava anumitor drepturi si libertati fundamentale fiind in interesul general sanctionarea acestor fapte, acestea nu au amploarea necesara calificarii lor ca amenintari la adresa securitatii nationale. Pe de alta parte, savarsirea de fapte indreptate impotriva unui grup, spre exemplu savarsirea infractiunilor de genocid sau infractiunilor contra umanitatii, se pot constitui in amenintari la adresa securitatii nationale”.

De asemenea, Curtea critica in motivare faptul ca in baza sintagmei “aduc atingere grava drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor romani”, oricine poate fi interceptat si filat in baza unui mandat de siguranta nationala, ocolindu-se astfel Codul de procedura penala, acolo unde trebuie sa ai indicii temeinice, si nu doar o informare de la SRI intr-un plic galben: “Curtea constata ca modul de reglementare al sintagmei ‘aduc atingere grava drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor romani’ cuprinsa in dispozitiile art.3 lit.f) din Legea nr.51/1991, determina o sfera larga de aplicare a acesteia, astfel incat, oricare dintre aspectele anterior enuntate ar putea sa constituie o amenintare la adresa securitatii nationale. Curtea constata ca dispozitia de lege criticata nu realizeaza aceasta distinctie, ci se refera, in general, la atingeri grave aduse drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor romani, indiferent de calitatea de subiect individual sau colectiv a acestora. Astfel, din modul de reglementare a sintagmei analizate, rezulta ca se poate circumscrie unei amenintari la adresa securitatii nationale orice fapta/actiune cu sau fara conotatie penala care afecteaza un drept sau o libertate fundamentala. Cu alte cuvinte, sfera de aplicare a dispozitiei criticate este atat de larga, incat fata de orice persoana se poate retine exercitarea unei actiuni care constituie amenintare la adresa securitatii nationale”.
CCR arata in motivarea publicata pe juri.ro ca legiuitorul trebuie sa realizeze o distinctie intre faptele care aduc atingere grava drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor si care pot fi calificate drept chestiuni ce tin de dreptul penal, cu consecinta incidentei mijloacelor de drept penal si procesual penal, pe de o parte, si acele fapte care sunt indreptate impotriva drepturilor si libertatilor unei colectivitati/comunitati, care, prin numarul de indivizi care ii apartin, determina amploarea faptelor indreptate impotriva acesteia, putand reprezenta o amenintare la adresa securitatii nationale, pe de alta parte.

Judecatorii constitutionali mai arata ca dispozitiile criticate nu instituie reguli clare pentru a oferi cetatenilor o indicatie adecvata cu privire la circumstantele si conditiile in care organele cu atributii in domeniul securitatii nationale sunt imputernicite sa recurga la masura supravegherii tehnice.

Interceptarile nu sunt probe

CCR a mai dat si o alta lovitura Binomului si a concluzionat ca informatiile obtinute in baza acestei legi sigurantei nationale nu reprezinta probe intr-un dosar penal, aratand ca in Legea 51/1991 nu este reglementata vreo dispozitie care sa confere calitatea de mijloc de proba informatiilor obtinute in urma masurilor de supraveghere: “Curtea constata ca obiectul de reglementare al Legii nr.51/1991 este acela al cunoasterii, prevenirii si inlaturarii amenintarilor interne sau externe ce pot aduce atingere securitatii nationale, iar nu reglementarea elementelor ce se pot constitui in probe sau mijloace de proba in procesul penal, acestea fiind prevazute de Titlul IV – Probele, mijloacele de proba si procedeele probatorii – din Codul de procedura penala.
Asa fiind, concluzia care se impune este aceea ca dispozitiile legii privind securitatea nationala nu confera calitatea de proba/mijloc de proba datelor si informatiilor rezultate din activitati specifice culegerii de informatii care presupun restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati fundamentale ale omului, autorizate potrivit Legii nr.51/1991. Doar dispozitiile art.139 alin.(3) din Codul de procedura penala ar putea conferi calitatea de mijloc de proba inregistrarilor rezultate din activitati specifice culegerii de informatii, autorizate potrivit Legii nr.51/1991, iar nu dispozitiile art.11 lit.d) din Legea nr.51/1991”.

Sursa: luju.ro

Opinia separată a Liviei Stanciu la decizia CCR privind interceptările SRI

Fosta președintă a Înaltei Curți de Casație și Justiție Livia Stanciu consideră, diferit de colegii de la Curtea Constituțională, că judecătorii CCR nu ar fi trebuit să accepte sesizarea și, implicit, să decidă că datele și informațiile culese de SRI potrivit Legii nr. 51/1991, adică cu mandat de siguranță națională, nu pot fi considerate probe în dosare.

Fosta șefă a ICCJ consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată în dosarul aflat pe rolul Curții de Apel Oradea trebuia respinsă ca neîntemeiată.

Considerăm că excepţia de neconstituţionalitate s-ar fi impus a fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât sintagma «orice alte acțiuni care aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români» cuprinsă în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 nu este lipsită de claritate și previzibilitate, necontravenind prevederilor constituționale cuprinse în art.1 alin.(5) potrivit cărora respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Analizând textul art. 3 lit.f) din Legea nr. 51/199 privind securitatea națională a României prin prisma motivelor invocate de autorul excepției, constatăm că, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și în conformitate cu jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, textul criticat nu încalcă nicio dispoziție constituțională, iar drepturile fundamentale sunt protejate printr-o serie de garanții care exclud prezența caracterului arbitrar al eventualelor măsuri intruzive”, consideră Livia Stanciu.

Aceasta mai arată că „nu este competența Curții Constitutionale să definească noțiunea de securitate națională (…) și nici dacă, într-un caz concret, există o amenințare la adresa securității naționale”, cele două fiind de competența legiuitorului, respectiv a autorităților prevăzute de lege în materie.

Fosta președintă a ICCJ invocă prevederile legale care stabilesc condițiile în care se autorizează activitățile specifice de culegere de informații și arată că „judecătorul cauzei se bucură de deplinătate de jurisdicție, putând admite sau respinge propunerea, motivat”.

„Revine astfel judecătorului cauzei să interpreteze textul legal și să determine dacă, în cazul concret, sunt îndeplinite condițiile privind amenințarea la adresa securității naționale, dacă vătămarea drepturilor și libertăților cetățenilor este aptă să constituie, în circumstanțele concrete, o astfel de amenințare, dacă este atins caracterul grav al vătămării cerut de lege, precum și subiectele căreia i se aplică, prin raportare la materia în care se solicită autorizarea măsurilor ce constituie ingerințe în viața privată și prin raportare la metodele în continuă evoluție prin care se poate aduce atingere securității naționale. O altfel de interpretare a normelor ar pune judecătorul constituțional în situația de a se subroga competențelor instanțelor judecătorești și de a interpreta circumstanțele concrete ale unei cauze deduse judecății, aspect ce depășește limitele controlului de constituționalitate”, argumentează Stanciu.

Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News