Ce alimente pot creşte riscul de cancer

Ştiai că alimentele pe care le includem în dieta zilnică pot duce în timp la apariţia tumorilor maligne? Descoperă în rândurile de mai jos care sunt produsele care favorizează apariţia acestei afecţiuni tot mai des diagnosticate.

25 mart. 2016, 09:13
Ce alimente pot creşte riscul de cancer

Mâncarea și băuturile dietetice

Alimentele și băuturile dietetice reprezintă frecvent o alternativă pentru o dietă sănătoasă, care contribuie la scăderea în greutate. Însă, deși aceste alimente conțin mai puține grăsimi, zahăr, calorii sau carbohidrați, ele nu sunt atât de sănătoase precum par și conțin ingrediente cum ar fi aspartamul, adică unul dintre cei mai nocivi îndulcitori alimentari, care provoacă anomalii congenitale, inclusiv cancer.

Roșii conservate

Majoritatea alimentelor în conservă conțin un agent chimic cunoscut sub numele de BPA (Bisfenol A), care acționează ca un estrogen și reduce activitatea hormonală normală a organismului. Unele studii au asociat această substanță cu diferite boli cardiace și intestinale, cu infertilitate și alte probleme de reproducere.

Astfel, consumul frecvent de alimente conservate poate favoriza apariția cancerului, dar mai ales roșiile în conservă care, din cauza acidității crescute, absorb mai ușor Bisfenolul A.

Fâina albă rafinată

Studiile realizate de Cancer Epidemiology și Mile Markers arată că consumul de glucide rafinate poate crește cu până la 220% riscul de a suferi de cancer de sân. Acest fapt se datorează indicelui glicemic care crește nivelul de zahăr din sânge care, la rândul său, favorizează apariția și răspândirea celulelor canceroase în corp.

Zahărul rafinat

La fel ca în cazul descris anterior,anumiți îndulcitori alimentari bogați în fructoză sunt încă și mai agresivi și permit o metabolizare mai rapidă și mai ușoară a celulelor canceroase.

Alimente des consumate, cum ar fi prăjiturile, biscuiții, plăcintele, sucurile și sosurile conțin niveluri ridicate de zahăr rafinat și sunt direct asociate cu dezvoltarea cancerului.

Carnea procesată

Majoritatea cărnurilor procesate, cum ar fi cârnații, șunca sau baconul conțin conservanți chimici, coloranți artificiali și un nivel ridicat de zahăr și sare, astfel încât acestea să se mențină proaspete timp îndelungat și să aibă un aspect apetisant. La rândul lor, acești compuși conțin nitriți și nitrat de sodiu, care se pare că ar favoriza apariția cancerului de colon.

Organismele modificate genetic

Consumul de alimente transgenice sau modificate genetic este corelat cu un risc semnificativ de apariție a diferitelor tipuri de cancer, cu toate că nu există certitudini în acest sens. Aceste alimente se găsesc în multe alimente pe care le consumăm zilnic, cum ar fi porumbul și derivații săi, roșiile, boabele de soia și rapiță.

Alimentele prăjite și fast-food

Hrana prăjită, cum ar fi diversele sortimente de fast-food, este asociată direct cu apariția diferitelor tipuri de cancer, pe lângă faptul că provoacă și alte probleme de sănătate, precum obezitate și boli de inimă. Chips-urile din cartofi sau snacks-urile, de exemplu, conțin cantități însemnate de acrilamidă, o substanță cancerigenă care se formează atunci când alimentele sunt supuse unor temperaturi ridicate.

Acrilamida se găsește în alimentele care au fost preparate termic la temperaturi de peste 120 de grade Celsius, adică chips-uri și majoritatea alimentelor de tip fast-food.

Află care sunt alimentele care te feresc de cancer pe clicksanatate.ro