Cele mai bune remedii pentru problemele biliare

Rostopasca, anghinarea și păpădia sunt câteva dintre remediile pe care fitoterapeuții le recomandă în afecțiunile biliare.
Alina Costache
29 aug. 2017, 08:33
Cele mai bune remedii pentru problemele biliare

Rostopasca, adjuvant în eliminarea calculilor biliari

Fitoterapeuții recomandă rostopasca în dischinezii biliare dar și pentru eliminarea pietrelor apărute la nivelul bilei. De asemenea, este bună și în perioada de recuperare după hepatită și ciroză hepatică. Planta conține anumite substanțe numite alcaloizi (chelidonina, coptizina), care combat spasmele apărute în calculoza biliară. Iarba-rândunelei, cum i se mai spune plantei, are un efect coleretic, stimulând secreția biliară a ficatului și colagog (contribuie la evacuarea bilei în duoden).

În vederea ameliorării simptomelor afecțiunilor biliare poți prepara o tinctură astfel. Pui la macerat 10 mg de rostopască în 100 ml de alcool de 60-70 grade. Lași să stea 8 zile și iei 10-15 picături de 3 ori pe zi, după mesele principale. De asemenea, poți bea o infuzie de rostopască ( ½ linguriță de plantă la 250 ml de apă clocotindă. O lași să stea 15 minute, după care filtrezi). Iei câte 2 linguri la fiecare 3 ore.

Anghinarea favorizează evacuarea bilei

În această scop poți face o infuzie din frunze de anghinare. Pui 1 lingură de plantă la 500 ml de apă ce a dat în clocot. Lași la infuzat 15 minute și strecori. Bei prima cană pe stomacul gol, după care stai culcat pe partea dreapta 30 de minute. A doua cană o vei bea în 2 etape: prima jumătate de cană o bei cu 30 de minute înainte de mesele principale ale zilei, iar a doua jumătate la 15minute după aceste mese. A nu se depăși doza zilnică recomandată de specialist.

Pont

Fă o infuzie din 2 linguri de măceșe fără semințe la 500 ml de apă.  Bea puțin câte puțin, pe toată durata zilei. Este un puternic aliat în colicile hepato-biliare, dar și pentru cei care au mici pietre la bilă.

Armurariul reduce riscul de dezvoltare a pietrelor la bilă

Semințele de armurariu conțin silimarină, un puternic protector al ficatului și al bilei. Această substanță este benefică pentru cei predispuși la apariția și dezvoltarea calculilor biliari. De asemenea, ajută metabolismul și contribuie la eliminarea bilei. Faci un amestec de tinctură de armurariu și tinctură de anghinare, în proporții egale (le cumperi de la magazinele naturiste). Odată gata compoziția vei lua din ea 1 linguriță de 4 ori pe zi, înainte de mesele principale. Favorizeaza eliberarea bilei și reduce inflamațiile.

Sunătoarea previne dischinezia biliară

Ceaiul de sunătoare ameliorează simptomele afecțiunilor biliare și previne dischinezia biliară (eliminarea anormală a veziculei biliare). De asemenea, este un remediu pentru cei care vor să slăbească. Bea o infuzie de sunătoare din 1-2 lingurițe de plantă la 300 ml de apă. Consumă maximum 3 căni pe zi. Atenție dacă iei medicamente, cere întâi sfatul doctorului dacă poți folosi acest remediu, căci interferează cu unele tratamente.

Sfat

Dacă suferi de pietre la bilă ori colici hepato-biliare renunță la alimentele procesate, conserve, mezeluri, afumături, brânzeturile fermentate, untură și alcool.

Ceaiuri pentru bila leneșă

Păpădia, pelinul și coada-șoricelului ajută la „hărnicirea” bilei. Fă o infuzie din 1-2 lingurițe de păpădie la 300 ml de apă clocotită. Lași la infuzat 15 minute apoi strecori. Bea 2 căni pe zi. În ceea ce privește pelinul, ia înainte de masă 2-3 linguri de vin de pelin ori 1/2 de linguriţă de tinctură (le găsești la magazinele de profil). În tratarea inflamațiilor colecistului (vezicii biliare), fitoterapeuții recomandă să iei 1 linguriță de  pulbere proaspăt măcinată de flori de coada-șoricelului, pe nemâncate. Faci așa de 4 ori pe zi. Cura se ține 3 săptămâni, după care se face 10 zile pauză.

Cum calmezi durerile apărute în crizele biliare

Consumă lămâie sub formă de decoct pentru că reduce durerile provocate de de colicile hepato-biliare. Stoarce o lămâie apoi tai-o în bucățele. Adaugă lămâia tăiată astfel în 300 ml de apă fiartă. Lași să stea 20 de minute și strecoară. Pune sucul obținut inițial de la lămâie peste această fiertură. Tot pentru această problemă, poți face o infuzie din frunze proaspete de pătrunjel. Pune 1 linguriță de plantă la 250 ml apă clocotindă. Lasă să stea 10-15 minute și strecoară. Bea maximum 2-3 căni pe zi.

Știai că…
…o cură de cireșe de circa 500 g-1 kg pe zi este benefică în tratarea litiazei biliare (pietre la bilă)?

Sfatul specialistului

Dr. Daniela Bușneag, specialist în medicină generală, apifitoterapie și homeopatie, Centrul de Sănătate și Viață Armonia, București. www.facebook.com/busneag.daniela/

Boldo, un arbust verde tot timpul anului, originar din Chile, este un stimulent al ficatului şi vezicii biliare, creşte secreția și eliminarea bilei în intestine.

De asemenea, stimulează digestia, protejează ficatul este laxativ şi antioxidant, fiind util în caz de digestie lentă, vezică biliară leneşă însoţită de tranzit încetinit. Volbura  (rochiţa-rândunicii) are atât efect coleretic (de stimulare a producerii de bilă de către ficat) cât şi efect laxativ (tranzitul intestinal lent fiind adesea asociat deficitului de secreţie biliară).

Obligeana stimulează funcţiile digestive, inclusiv secreţia şi eliminarea bilei (coleretică şi colagogă), fiind utilă pentru eliminarea senzaţiei de greaţă, de preaplin, balonare și lipsa poftei de mâncare. Frunzele de rozmarin, salvia şi rostopasca relaxează musculatura netedă a ductelor şi veziculei biliare (efect antispastic), stimulează secreţia de bilă, protejează ficatul, ajută eliminarea gazelor şi reduc senzaţia de balonare fiind utile pentru buna funcţionare a vezicii biliare. Feniculul are capacitatea de a relaxa musculatura netedă a vezicii biliare şi a sfincterului Oddi (prin care se varsă bila în duoden).

Află ce factori obosesc bila AICI

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Aryna Sabalenka a scris un mesaj din cinci cuvinte după ce a ajuns în China. Ce a spus numărul 1 mondial
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Traseul complet al ciclonului Barbara: „Se mișcă rapid, dar intensitatea e neobișnuită”, avertizează ANM
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
UPDATE Şcolile din Capitală vor fi închise pe 8 octombrie, din cauza ciclonului. În ce alte județe s-a anunțat suspendarea cursurilor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Decizia regretată de Dorinel Munteanu ”din prima zi”: ”Eram bulversat!”
MediaFlux
Alertă meteo de ultimă oră! Vremea face ravagii
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar