Cerere în căsătorie pe scena Teatrului Metropolis. Nu a fost nimic regizat! VIDEO

La finalul spectacolului „Paganini“, jucat la Teatrul Metropolis, un spectator şi-a făcut curaj şi a regizat momentul vieţii lui: şi-a cerut iubita în căsătorie.
Alina Costache
20 dec. 2015, 05:34
Cerere în căsătorie pe scena Teatrului Metropolis. Nu a fost nimic regizat! VIDEO

Vine o clipă în viaţa unui om care declanşează emoţia ce determină evenimentele pentru tot restul vieţii. Orice fată se visează mireasă, îşi imaginează o nuntă ca-n poveşti, cu tort etajat şi deznodământ cinematografic. Şi vrea ca să arate iubirea ei nesfârşită, cu trup şi cu suflet, cu lacrimi şi miracol, cu verighetă albă pe deget, să se întâmple într-un loc magic, care să rămână în memorie prin amintirea sfântă. De neuitat, scrie Monica Andrei în ziarulmetropolis.ro.

„Am ajuns în teatru mai devreme, pentru că ştiam că va avea loc o cerere în căsătorie. Trebuia regizat într-un fel momentul, trebuiau stabilite detaliile, aranjată muzica de fond care trebuia să intre la finalul spectacolului când ieşeau actorii la aplauze; trebuia stabilit pe ce moment din spectacol va ieşi viitorul logodnic din sala de spectacol, ca să ajungă în culise şi locul unde trebuia să ajungă pe scenă ca pozele să iasă bine; ce loc va avea fotograful în sală, ca filmarea să fie de bună calitate. Toate acestea trebuiau să se întâmple fără ca viitoarea logodnică să bănuiască ceva.

Povestea lor de iubire scrisă cu inimile lor în filele albe ale timpului, cu bătăi de inimă şi gând a început acum o lună, când Monica Dudaş a apărut în sala de cursuri pentru dezvoltare personală devenind cursanta lui Valentin Sen. De atunci, dragostea lor a coborât din cer ca un fulger şi i-a îmbrăţişat cu flăcările ei tandre pentru totdeauna.

“M-am simţit ca într-un vis când am văzut-o, după lungi căutări şi aşteptări. Am simţit atunci că dragostea transcende gândurile, raţiunea… M-am văzut cu ea. La puţin timp ne-am mutat împreună” mi-a spus Valentin. Venise mai devreme la teatru pentru că făcea parte din regia momentului, iar eu voiam să ştiu tot despre cei care se iubeau.

Cumpărase două bilete în margine de rând, ca el să poată ieşi uşor. Ştia că îl va suna colega mea Brînduşa Ciolpan şi va ieşi din sală. În foaier îl aştepta buchetul de flori, fotograful care i-a pus lavaliera, iar colega mea l-a dus la cabina actorilor de unde trebuia să intre în scenă.

La finalul spectacolului, am intrat în sală să surprind emoţiile, să aud acel “DA” spus din inimă, să trăiesc emoţia cu ei. E ultima scenă: procesul. Paganini cântă la vioară şi hipnotizează lumea. Este condamnat. Heblu. Apare Satana (Sandu Gruia) îşi spune replica. Heblu. Lumină. Aplauze. Se închide cortina şi se deschide de trei ori. Actorii ies la aplauze şi se retrag în spatele scenei.

Scenariul serii continuă. Apare Valentin în scenă, curajos, salută publicul, vocea îi tremură puţin. Se adresează publicului. E sigur pe el.  Anunţă că momentul nu face parte din spectacol ci din realitatea vieţii lui.

La doar câteva zile înaintea Crăciunului, printre actori, lacrimi de fericire, îmbrăţişări, sărutări, şi în genunchi Valentin i-a dat inelul de logodnă Monicăi şi i-a spus: “Te iubesc!”. În aplauzele publicului din sală şi a actorilor de pe scenă, le-am urat “Casă de piatră!”

Este a doua cerere în căsătorie care se întâmplă pe scena Teatrului Metropolis. Lucian Predica, jandarm de meserie, şi-a cerut soţia la finalul spectacolul „Zaruri şi cărţi”, în regia lui Florin Piersic Jr. şi a primit la Gala Metropolis, “Premiul pentru ce mai curajos spectator!” La gală a venit cu soţia şi cu fetiţa lor care avea un an. Doritorii sunt aşteptaţi, că noi le regizăm momentele, magic, ca la teatru, de vor ţine minte toată viaţa”

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ciclonul Barbara nu i-a speriat pe tricolori! Imagini de senzație de la antrenament. Mircea Lucescu, indicații pe cod roșu. Video
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
„Frățiorul meu cel mai bun” Andrei a murit înainte să împlinească 22 de ani. Era pasionat de mașini și își făcea planuri de viitor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Armata Română cheamă românii la mobilizare! Cine sunt primii solicitați
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar