Cimitirul Vesel din Săpânţa, în topul celor mai bizare locuri din lume

Cimitirul Vesel de la Săpânța a fost inclus de cei de la Atlas Obscura în topul celor mai ciudate destinații de pe Pământ. Umorul negru dar și poemele ironice fac din Cimitirul Vesel un loc unic în lume.
Iulian Tudor
20 sept. 2016, 07:25
Cimitirul Vesel din Săpânţa, în topul celor mai bizare locuri din lume

Cimitirul Vesel de la Săpânța este considerat, potrivit jurnaliștilor de la The Guardian, drept unul dintre locurile cele mai bizare din lume, scrie bzi.ro. Cei de la Atlas Obscura, care inventariază destinații ciudate, au fost cuceriți de farmecul locului, cel puțin atipic. Jurnaliștii străini remarcă umorul negru dar și poemele ironice și decorațiile care apar pe crucile răposaților.

Citeşte şi Drumul Lung spre Cimitirul Vesel, ediţia a şaptea 14 – 21 august 2016 prezintă SATELE UNITE ALE MARAMUREŞULUI

Versurile dar și imaginile, chiar dacă nu cadrează cu atmosfera unui cimitir, atrag prin nonșalanța cu care privesc spre lumea de dincolo. Cele 600 de cruci sunt fiecare, prin unicitatea lor, o destinație turistică în sine, iar curioșii sunt îndemnați să nu ezite dacă au drum spre zona de est a Europei. Moartea devine, în acest cadru unic, mai puțin înfricoșătoare și poate fi privită cu mult umor și pe alocuri, cu sarcasm. Cei de la Atlas Obscura nu doar că au inclus Cimitirul Vesel în topul destinațiilor bizare ci i-au și dedicat un articol consistent, menit să stârnească curiozitatea potențialilor turiști.

Citeşte şi Cele mai frumoase CIMITIRE din lume. ROMÂNIA, în top FOTO

Cei care doresc să îl viziteze pot să afle mai multe despre istoria cimitirului, dar și despre motivele care au dus la crearea acestui loc, unic în lume. În topul realizat de cei de la Atlas Obscura, alături de Cimitirul Vesel de la Săpânța, se numără și Orașul Stelelor din Moscova, locul de antrenament al cosmonauților sovietici, peștera Fingal din Scoția, cu rocile sale de bazalt, templul Damanhur din Italia dar și furtuna perpetuă din Catatumbo, Venezuela.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Aryna Sabalenka a scris un mesaj din cinci cuvinte după ce a ajuns în China. Ce a spus numărul 1 mondial
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Traseul complet al ciclonului Barbara: „Se mișcă rapid, dar intensitatea e neobișnuită”, avertizează ANM
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
UPDATE Şcolile din Capitală vor fi închise pe 8 octombrie, din cauza ciclonului. În ce alte județe s-a anunțat suspendarea cursurilor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Decizia regretată de Dorinel Munteanu ”din prima zi”: ”Eram bulversat!”
MediaFlux
Alertă meteo de ultimă oră! Vremea face ravagii
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar