Cine este Daniel Diaconescu, noul şef ANAF, şi ce AVERE are

Daniel Diaconescu, numit, joi, de premierul Cioloş în funcţia de şef interimar al ANAF, a ocupat până în prezent funcţia de director general al Direcţiei Generale de Informaţii Fiscale în cadrul ANAF, direcţie care a fost înfiinţată în urmă cu trei ani, în martie 2013.

11 feb. 2016, 17:26
Cine este Daniel Diaconescu, noul şef ANAF, şi ce AVERE are

Potrivit declaraţiei sale de avere din mai 2015, noul şef al Fiscului a avut un venit anual de 87.036 lei din funcţia de director general, ceea ce înseamnă că a primit un salariu de circa 7.200 lei pe lună. În declaraţia din mai 2011, venitul anual se ridica la 78.870 lei.

El a mai câştigat în 2014 o indemnizaţie de 17.837 lei de la Compania Naţională Loteria Română pentru poziţia de membru în Consiliul de Administraţie.

Diaconescu deţine împreună cu soţia două terenuri intravilane în judeţul Argeş, unul de 4.400 metri pătraţi din anul 2004, iar celălalt cu o suprafaţă de 2.648 metri pătraţi, din anul 2010. Totodată, cei doi au un apartament în Bucureşti de 81 metri pătraţi, din anul 2006, iar soţia mai are o casă de locuit în Valea Mare din anul 1988, cu o suprafaţă de 88 metri pătraţi.

Noul şef al ANAF are două autoturisme, un BMW din anul 2009 şi un Peugeot din 2012.

Diaconescu mai figurează în declaraţia de avere cu un credit contractat în 2007, în valoare de 38.000 euro, cu scadenţă în 2032.

CITEŞTE ŞI Ministrul Finanţelor Publice cere DEMISIA şefilor ANAF, urmăriţi penal de DNA