Tânăr de 16 ani, reţinut de poliţişti după ce a violat o fetiţă de 3 ani la Cluj

Un tânăr de 16 ani din Cluj a fost reţinut de poliţişti după ce a violat o fetiţă de 3 ani care dormea într-o locuinţă improvizată. Cel care a anunţat incidentul a fost tatăl fetiţei.

20 iun. 2018, 08:41
Tânăr de 16 ani, reţinut de poliţişti după ce a violat o fetiţă de 3 ani la Cluj

Potrivit poliţiştilor, după ce tânărul de 16 ani a violat-o pe fetiţă în timp ce aceasta dormea într-o locuinţă improvizată de pe strada Platanilor din Cluj-Napoca, a fugit de la faţa locului, iar cel care a sesizat incidentul a fost tatăl copilei, informează news.ro. Fetiţa a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Citeşte şi Eleva bătută într-un liceu clujean. Decizia care ascunde mizeria sub preş

Pentru găsirea tânărului au fost mobilizaţi poliţişti din cadrul tuturor secţiilor de poliţie din Cluj, poliţişti de acţiuni speciale, jandarmi, dar şi cetăţeni. Băiatul a fost găsit câteva ore mai târziu de cetăţeni, fiind preluat apoi de forţele de ordine.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru viol şi urmează să fie prezentat magistraţilor pentru dispunerea altor măsuri preventive.