Cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din ţară

Hidrologii au instituit Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din judeţele Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş Severin şi Gorj, avertizarea urmând să fie valabilă, începând de miercuri seara, de la ora 20:00, până joi noaptea, la ora 24:00.
Iulian Tudor
12 iun. 2018, 15:43
Cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din ţară

Codul portocaliu vizează râurile din bazinele hidrografice: Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gelmar (judeţele Hunedoara şi Arad), Bega Veche, Bega (judeţul Timiş), Timiş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Cerna (judeţele Caraş Severin şi Gorj).

Pe de altă parte, până vineri după-amiaza mai multe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Timiş, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Ialomiţa, Braşov, Covasna şi Buzău.

Astfel, de miercuri dimineaţa, de la ora 09:00, până vineri după-amiaza, la ora 16:00, a fost instituit Cod galben de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare).

Tot sub Cod galben de inundaţii se vor afla, de miercuri după-amiaza, de la ora 14:00, până vineri la ora 16:00, râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi (judeţele Cluj şi Bihor), Crasna (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Târnave (judeţele Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega Veche, Bega (judeţul Timiş), Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Cerna (judeţele Caraş Severin şi Gorj), Drincea, Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin superior şi mijlociu şi afluenţi bazin inferior (judeţele Hunedoara, Mehedinţi, Gorj şi Dolj), Olt – afluenţii aval S.H. Sebeş Olt (judeţele Sibiu, Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeş şi Olt), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Buzău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău).

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi de apă însemnate, valabilă din după-amiaza zilei de miercuri în mai mult de jumătate din ţară.

Pe de altă parte, începând de marţi, de la ora 20:00, şi până miercuri, la ora 14:00, va fi în vigoare o informare meteo de vreme rea la nivelul întregii ţări. Astfel, în intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Maramureş, nordul Moldovei, local în Transilvania, Crişana şi Banat, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi a Munţilor Apuseni.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
De ce nu a fost tras acoperişul Arenei Naţionale pentru România – Moldova! Mircea Lucescu şi jucătorii au intervenit imediat. Exclusiv
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la casă sau la bloc. La câte grade trebuie să setezi centrala în sezonul rece
Playtech.ro
Se poate ieși la pensie militară după doar 15 ani de muncă? Ce prevede legea actuală
Adevarul
Un cetățean indian s-a predat ucrainenilor după doar trei zile pe front. Cum a fost recrutat
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Când intră pensia din octombrie pe card. Vești bune pentru pensionari
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar