Comisia Europeană cere activarea Articolului 7 pentru sancţionarea Poloniei şi suspendarea drepturilor de vot

Comisia Europeană propune Consiliului Uniunii Europene să adopte o decizie în virtutea Articolului 7 al Tratatului UE, care prevede posibilitatea suspendării drepturilor de vot ale Poloniei, din cauza situaţiei sistemului judiciar polonez.

20 dec. 2017, 12:46
Comisia Europeană cere activarea Articolului 7 pentru sancţionarea Poloniei şi suspendarea drepturilor de vot

Comisia Europeană a decis miercuri să lanseze procedura de activare a articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene, articol ce prevede cazurile în care un stat membru poate fi privat de dreptul de vot în Consiliu, în legătură cu temerile privind statul de drept în Polonia, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Această procedură este declanşată atunci când se constată că un stat membru se află în riscul de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective.

„În pofida eforturilor repetate din ultimii doi ani pentru implicarea autorităţilor poloneze într-un dialog constructiv în cadrul reglementărilor privind statul de drept, Comisia Europeană a concluzionat astăzi că există un risc clar privind încălcarea normelor statului de drept în Polonia. Reformele judiciare din Polonia au avut ca efect trecerea sistemului judiciar sub controlul politic al majorităţii parlamentare. În lipsa independenţei judiciare, apar serioase semne de întrebare privind aplicarea în mod eficient a legislaţiei europene, de la protejarea investiţiilor la recunoaşterea reciprocă a deciziilor în domenii diverse, de genul disputelor privind custodia asupra copiilor şi punerea în aplicare a mandatelor europene de arestare”, a anunţat miercuri Executivul Uniunii Europene.

„Prin urmare, Comisia Europeană propune Consiliului UE adoptarea unei decizii în virtutea Articolului 7(1) al Tratatului Uniunii Europene”, precizează instituţia.

În urmă cu zece zile, camera inferioară a parlamentului polonez a adoptat două legi prin care se sporeşte controlul puterii executive asupra sistemului judiciar şi care au provocat îngrijorare la nivelul instituţiilor europene.

Legile respective se referă la Curtea Supremă şi Consiliul Superior al Magistraturii şi forma în care au fost adoptate este cea prezentată în septembrie de preşedintele Andrzej Duda, care s-a opus prin veto, în luna iulie, versiunilor lor iniţiale. Duda criticase rolul important pe care forma iniţială a celor două legi îl acorda ministrului justiţiei, care în Polonia este şi procuror general.

Imediat ce a preluat puterea, în octombrie 2015, Partidul Lege şi Justiţie a întreprins reforme în sistemul judiciar considerate de Comisia Europeană o ameninţare pentru statul de drept.

Polonia regretă decizia CE de lansare a procedurii de activare a articolului 7 al Tratatului UE

Polonia a ”primit cu regret decizia politică şi nu juridică” a Comisiei Europene de a declanşa o procedură inedită ce poate duce la sancţiuni contra Varşoviei, după ce aceasta a adoptat o serie de reforme controversate ale sistemului judiciar, relevă un comunicat al Ministerului de Externe polonez, citat de AFP.

Această decizie ”apasă inutil asupra relaţiilor noastre, ceea ce riscă să facă dificilă construcţia înţelegerii şi a încrederii reciproce între Varşovia şi Bruxelles”, menţionează comunicatul diplomaţiei poloneze, publicat la scurt timp după anunţul executivului comunitar.