Comisia juridică se reuneşte miercuri pentru a discuta cererile care îi privesc pe Oltean şi Teodorescu

Comisia juridică a Camerei Deputaților se va reuni miercurea viitoare, la ora 12.00, în ședință, pentru a analiza cererile cu privire la arestarea preventivă a deputaților Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu și pentru a face rapoarte pe aceste solicitări, a declarat, vineri, președintele comisiei, Bogdan Ciucă.
Iulian Tudor
27 nov. 2015, 16:31
Comisia juridică se reuneşte miercuri pentru a discuta cererile care îi privesc pe Oltean şi Teodorescu

Președintele Comisiei juridice a Camerei Deputaților, Bogdan Ciucă, a adăugat că miercuri vor fi chemați la audieri cei doi deputați, după care se va decide prin vot dacă se dă raport favorabil sau nefavorabil pentru fiecare dintre cereri, potrivit Agerpres.

Deciziile Comisiei juridice în astfel de cazuri sunt consultative, hotărârea fiind luată de plenul Camerei Deputaților.

Biroul permanent al Camerei Deputaților, întrunit vineri, a hotărât să informeze de îndată conducerea Comisiei juridice cu privire la cererile privind încuviințarea arestării preventive a liberalilor Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu.

Potrivit secretarului Biroului permanent Niculae Mircovici, materialul transmis spre analiză Camerei Deputaților în aceste cazuri cuprinde patru volume însumând peste 1.000 de file.

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea președintelui Camerei Deputaților pentru încuviințarea arestării preventive a deputaților Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu, urmăriți penal în dosarul despăgubirilor ANRP către omul de afaceri Mihai Rotaru.

În conformitate cu prevederile legale, șefa DNA l-a sesizat pe procurorul general al României pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a lui Cătălin Teodorescu, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), pentru abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, acesta fiind trimis în judecată sub control judiciar în altă cauză, și a lui Ioan Oltean, pentru trafic de influență și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

CITEŞTE ŞI: Ioan Oltean, turnat la DNA de preotul bisericii din Chitila

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Monica Bousquet, culturista care face furori la 64 de ani. Cum arată, de fapt
Capital.ro
Banca îți dă banii înapoi. Mii de clienți se pot înscrie în program. Unde se fac înscrierile până la 15 decembrie 2025
Playtech.ro
Se poate ieși la pensie militară după doar 15 ani de muncă? Ce prevede legea actuală
Adevarul
Un cetățean indian s-a predat ucrainenilor după doar trei zile pe front. Cum a fost recrutat
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce s-a ales de fata considerată cel mai frumos copil de pe Pământ
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Meteo 9 octombrie. ANM anunță în ce zone lovesc ninsorile
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar