Comisia pentru învăţământ din Senat cere demisia ministrului Bostan

Comisia pentru învățământ a Senatului solicită, într-o scrisoare deschisă, demisia ministrului Comunicațiilor, Marius Bostan, pentru declarațiile inacceptabile la adresa dascălilor și pentru "emiterea de analize gratuite" despre sistemul educațional.

29 iun. 2016, 17:03
Comisia pentru învăţământ din Senat cere demisia ministrului Bostan

Declarația conform căreia dascălii își bat joc de meseria lor este inacceptabilă. Nu știm dacă sunteți conștient de acest fapt, dar probabil mai toți oamenii care lucrează în jurul dumneavoastră au fost formați în sistemul de învățământ românesc. Să aveți atâta lipsă de considerație pentru un grup de oameni care aduc un aport important națiunii și fac eforturi uneori supraomenești pentru salarii derizorii înseamnă să aveți o mentalitate lipsită de empatie și mai ales plină de orgoliu — pentru că nu ați recunoscut cu adevărat greșeala nici la momentul actual„, se arată în scrisoarea deschisă adresată miercuri ministrului Bostan.

Potrivit sursei citate, ministrul Bostan trebuie să aibă „responsabilitatea propriilor declarații” și să apere Constituția pe care a jurat.

Justificările poporului — oricare ar fi acestea — nu sunt imbecile, domnule ministru, pentru că ei sunt plătitorii salariului de care dumneavoastră nu vă plângeți. Ca membru al Guvernului trebuie să aveți responsabilitatea propriilor dumneavoastră declarații și — mai important — să apărați Constituția pe care ați jurat. Cum credeți că meritați să fiți taxat pentru această ieșire în decor? Priviți spre alte țări din occident și răspundeți singur la întrebarea: este corect să vă păstrați funcția în continuare? În opinia noastră nu — de aceea vă cerem demisia„, se arată în scrisoarea deschisă.

Comisia pentru învățământ a Senatului susține că ministrul Bostan pare „să nu înțeleagă încă mesajul de fond” al reacțiilor la declarațiile sale.

Ați jurat cu mâna pe Constituția României promițând să respectați „Constituția și legile țării”, să apărați „drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor”. Declarațiile dumneavoastră cu privire la învățământ arată că ați încălcat jurământul depus în fața poporului român și al președintelui României. Ar trebui să mai aflați că dreptul la educație gratuită este prevăzut în Constituția României, pe lângă multe alte tratate și convenții europene sau internaționale la care țara noastră este parte. (…) Dumneavoastră ignorați toate aceste detalii care fac parte din activitatea pentru care sunteți plătit de cetățenii României. Iată o mentalitate comunistă„, se susține în scrisoare.

Ministrul Comunicațiilor, Marius Bostan, a declarat luni că, în opinia sa, gratuitatea în învățământ este o reminiscență a anilor de comunism. Totodată, el a arătat că unii profesori își bat joc de meseria lor și spun că au salarii mici, această justificare fiind o imbecilitate.

Ulterior, Bostan a precizat că declarațiile sale au fost interpretate într-un mod eronat și folosite în scopuri politice și și-a cerut scuze acelor cadre didactice ”dedicate meseriei alese, care se pot simți lezate de scoaterea din context” a acestor afirmații.