Constanţean arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi recoltarea de probe de sânge

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost arestat preventiv, după ce a fost oprit de un echipaj de poliţie, el refuzând testarea cu aparatul alcooltest, dar şi recoltarea de probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. El este recidivist, având o condamnare de doi ani şi patru luni de închisoare cu suspendare pentru infracţiuni comise la regimul rutier, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, scrie news.ro.

RomaniaTV.net
15 oct. 2018, 13:13
Constanţean arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi recoltarea de probe de sânge

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, duminică seară, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Constanţa au depistat un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din Constanţa, care conducea o autoutilitată pe bulevardul 1 Mai.

Echipajul a observat că bărbatul circula haotic şi l-a oprit pentru control, constatând că mirosea a alcool. El a refuzat testarea cu aparatul alcooltest şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Constanţa pentru a i se preleva probe biologice, unde, de asemenea, a refuzat testarea.

Iniţial, bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă, iar luni a fost prezentat instanţei de judecată care a dispus sa arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. El a fost dus în arestul IPJ Constanţa.