Corpul de control al premierului: Studii de fezabilitate plătite cu milioane de lei şi neutilizate

Corpul de control al premierului susține că există un grad foarte ridicat al ineficienței utilizării studiilor de fezabilitate plătite din bani publici la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România (CNADNR), Compania Națională de Căi Ferate CFR SA și Ministerul Energiei.

21 nov. 2016, 15:49
Corpul de control al premierului: Studii de fezabilitate plătite cu milioane de lei şi neutilizate

„Având în vedere aspectele constatate, propunem efectuarea unor acțiuni de verificare de către organismele abilitate din cadrul ministerelor (corp de control al ministrului, direcții de control), cu informarea Corpului de control al prim-ministrului, la entitățile care au înregistrat un grad foarte ridicat al ineficienței utilizării studiilor de fezabilitate plătite din bani publici, pentru analizarea modului în care au fost contractate aceste studii de fezabilitate și a cauzelor care au dus la o asemenea ineficiență în utilizarea fondurilor publice, respectiv la: Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România — CNADNR; Compania Națională de Căi Ferate CFR SA; Ministerul Energiei”, se arată într-o Notă de informare privind acțiunea de documentare efectuată la Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Comunicațiilor și Ministerul Economiei, publicată luni pe site-ul Corpului de control al premierului.

Totodată, Corpul de control al premierului a decis transmiterea acestei Note prim-ministrului/Guvernului, Ministerului Energiei, Ministerului Transporturilor, Ministerului Comunicațiilor și Ministerului Economiei.

Potrivit documentului, în perioada 1 ianuarie 2011 — 30 iunie 2016, Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Comunicațiilor și Ministerul Economiei (inclusiv companiile naționale/societățile pe acțiuni cu capital integral sau majoritar de stat aflate în subordinea, în coordonarea ori sub autoritatea acestora, printre care și patru spitale) au contractat un număr de 92 de studii de fezabilitate, finanțate integral de la bugetul de stat, în valoare totală de 92.915.732,15 lei (cu TVA).

Dintre acestea, au fost finalizate 75 de studii de fezabilitate a căror valoare contractată a fost de 39.224.895,73 lei (cu TVA) și pentru care, până în prezent, au fost efectuate plăți în sumă totală de 23.925.001,68 lei (cu TVA).

La 30 iunie 2016, 46 studii de fezabilitate au fost plătite și utilizate, valoarea totală a acestora fiind de 5.796.225,85 lei (cu TVA) și reprezentând 6,24% din totalul angajamentelor legale (92.915.732,15 lei), respectiv 14,78% din valoarea contractată a studiilor de fezabilitate finalizate și plătite (39.224.895,73 lei).

Totodată, 29 studii de fezabilitate au fost plătite și neutilizate, valoarea totală a acestora fiind de 18.128.775,83 lei (cu TVA) și reprezentând 19,51% din totalul angajamentelor legale, respectiv 46,22% din valoarea contractată a studiilor de fezabilitate finalizate și plătite.

„Cauzele care au condus la plata și neutilizarea celor 29 de studii de fezabilitate contractate de către Ministerul Energiei, Ministerul Economiei și Ministerul Transporturilor, în perioada 01.01.2011—30.06.2016, așa cum rezultă din documentele transmise de către aceste ministere Corpului de control al prim-ministrului, au fost următoarele: lipsa sursei de finanțare pentru etapele următoare; neîntocmirea documentației pentru avizarea investiției în Consiliul tehnico-economic al Ministerului Transporturilor, aceasta fiind la momentul acțiunii de documentare în curs de întocmire; necesitatea completării studiilor de fezabilitate ‘conform solicitărilor CE a Studiului de Trafic, Analiză Cost Beneficiu, Memoriu de Sinteză și Actualizarea Devizului general’; studiu de fezabilitate dat spre consultare ‘experților în proiectul USTDA’; neeligibilitatea beneficiarilor”, se arată în Nota citată.

Din centralizarea datelor primite de Corpul de control al premierului de la Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Comunicațiilor și Ministerul Economiei privind studiile de fezabilitate contractate în perioada 1 ianuarie 2011 — 30 iunie 2016, a rezultat „un nivel foarte scăzut al eficienței utilizării studiilor de fezabilitate plătite din bani publici, în sensul că efortul financiar suportat de cele patru ministere în sumă totală de 23.925.001,68 RON (cu TVA) a fost compensat doar în proporție de 24,23%, reprezentând ponderea valorii studiilor de fezabilitate plătite și utilizate în valoarea totală a studiilor de fezabilitate plătite (utilizate + neutilizate)”.

De asemenea, a rezultat „un grad foarte ridicat al ineficienței utilizării studiilor de fezabilitate plătite din bani publici, de 75,77%, exprimat ca pondere a valorii studiilor de fezabilitate plătite și neutilizate (18.128.775,83 RON, cu TVA) în valoarea totală a studiilor de fezabilitate plătite în sumă de 23.925.001,68 RON (cu TVA)”, se mai spune în Nota citată.