Creşterea temperaturii de 2 grade Celsius ar fi un dezastru pentru întreaga planetă. Concluzii alarmante ale cercetătorilor

O încălzire mondială cu 2 grade Celsius ar putea fi suficientă pentru a face să se topească porţiuni considerabile din uriaşa calotă a Antarcticii de Est, fapt ce va determina o creştere globală a nivelului mării cu mai mulţi metri, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Nature.
Filip Stan
20 sept. 2018, 07:46
Creşterea temperaturii de 2 grade Celsius ar fi un dezastru pentru întreaga planetă. Concluzii alarmante ale cercetătorilor

Până acum, experţii s-au interesat în special de vestul „continentului alb”, care participă în mare parte la topirea actuală a gheţurilor terestre. Însă calota din estul Antarcticii, cea mai mare din lume, care înglobează aproximativ jumătate din rezerva de apă dulce de pe Terra, are porţiuni întinse aflate sub apă, iar acest aspect o face să devină foarte vulnerabilă în faţa fenomenului de încălzire.

Cercetătorii au studiat straturile de sedimente marine depuse cu ocazia celei mai recente topiri a bazinului Wilkes, petrecută în urmă cu aproximativ 125.000 de ani. Ei au descoperit că o creştere cu 2 grade Celsius a temperaturii globale ar determina o nouă topire a acestui bazin glaciar.

„Este pentru prima dată când vedem o demonstraţie directă a felului în care această parte a calotei a putut să se schimbe în trecut sub efectul unei încălziri destul de moderate”, a explicat pentru AFP autorul principal al studiului, David Wilson, cercetător la Imperial College London.

Amploarea schimbărilor, de această dată, va depinde de amploarea încălzirii, însă la o creştere de +2°C vom vedea o schimbare„, a adăugat el.

Acordul pentru climă adoptat la Paris în 2015 de comunitatea internaţională vizează limitarea încălzirii sub pragul de 2°C în raport cu temperatura medie globală din perioada preindustrială – ştiind că din cele 2°C, temperatura planetară a crescut deja cu 1°C.

Potrivit autorilor studiului, dacă temperatura de pe Terra va menţine o creştere de +2°C timp de mai multe sute de ani, gheaţa din bazinul Wilkes va dispărea, ridicând nivelul global al mărilor şi oceanelor cu aproximativ patru metri.

Or, dacă emisiile de gaze cu efect de seră îşi vor păstra tendinţa actuală, Terra va depăşi cu mult acel prag de +2°C, iar creşterea medie a temperaturii globale va atinge +3°C sau chiar 4-5°C.

Cercetătorii au analizat eşantioane de sedimente extrase din mai multe perioade interglaciare, datând din urmă cu până la 450.000 de ani, în care nivelul oceanului planetar era mai mare cu câţiva metri decât nivelul actual.

Pare probabil ca pierderea gheţii din calota Antarcticii de Est să fi contribuit la acele niveluri oceanice„, a subliniat un alt autor al studiului, Kevin Walsh, cercetător la Universitatea Queensland.

Însă deşi Terra a cunoscut de mai multe ori temperaturi superioare celor actuale, încălzirea globală din prezent, asociată activităţilor umane, reprezintă o cu totul altă poveste, a subliniat David Wilson.

Scala timpului pentru ciclurile interglaciare era de zeci de mii de ani. Astăzi, vorbim despre situaţii ce ar putea fi atinse până la sfârşitul acestui secol„, a precizat acelaşi om de ştiinţă.

După părerea lui, „odată cu temperaturile mondiale care au atins deja +1°C, pierderea gheţii pare să fie inevitabilă dacă noi nu reuşim să ne reducem emisiile„.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ion Țiriac nu se uită la bani. Pe ce cheltuie miliardarul român 125.000 de euro în fiecare an: „E cam indecent, nu?”
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii românești. Direcția 5 e în doliu. S-a stins membrul formației: Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet!
Playtech.ro
La cât trebuie să setezi centrala în funcție de câte grade sunt afară. Ghid complet pentru +10, 0, -5, -10 grade
Adevarul
Un cetățean indian s-a predat ucrainenilor după doar trei zile pe front. Cum a fost recrutat
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
Piedone a spus adevărul: Care este singurul parizer sănătos din comerț, de fapt, potrivit fostului șef ANPC
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
19.000 de locuri de muncă pentru absolvenți. Cele mai bune oferte pentru tineri
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar