Cristi Borcea a fost dus de urgenţă la spital. Medicii au iniţiat procedura cod roşu în cazul său

Cristi Borcea a fost dus joi seara la secţia UPU a Spitalului Judeţean Constanţa. Fostul acţionar de la Dinamo a fost adus de jandarmi, de la Penitenciarul Poarta Albă, unde îşi ispăşeşte o condamnare în Dosarul Transferurilor.
Filip Stan
29 sept. 2016, 20:02
Cristi Borcea a fost dus de urgenţă la spital. Medicii au iniţiat procedura cod roşu în cazul său

Cristi Borcea a fost adus în jurul orei 20.00. El purta un trening gri cu glugă, o geacă neagră şi avea o mască pe gură.

Doctorii preiau pacienţii în baza unui protocol de triaj, fiind stabilite cinci coduri: roşu, galben, verde, albastru şi alb. Potrivit unui martor, citat de ziuadecosntanta.ro, Borcea, iniţial, a fost pe cod galben, apoi a fost trecut pe cod roşu.

Cristi Borcea a fost adus cu suspiciune de afecţiune cardică. De altfel, problemele sale cu inima sunt binecunoscute, la începutul anului el fiind internat la Floreasca din cauza afecţiunilor cardiace.

Potrivit România TV, joi seara, după o serie de analize şi investigaţii, medicii au stabilită Borcea se poate întoarce în celulă, astfel că a fost transportat înapoi la Poarta Albă.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Antrenorul din România care își alerga jucătorii până la epuizare! Mărturii rare din cantonamentele feroce pe care le făcea: „Porneam televizorul şi adormeam cu el aprins”
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Top 5 electrocasnice care îți cresc factura la curent fără să-ți dai seama
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Rezerviștii Armatei Române, chemați la unitățile militare. Anunțul făcut de MApN
Cancan.ro
Scene de coșmar în casa Oanei Mizil! Marian Vanghelie și-a terorizat fetița și fosta iubită! 'Sparg poarta, intru peste voi! Sunt cu mai mulți băieți
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Răsturnare de situație privind plata CASS. Vicepremierul Tanczos Barna anunță cine ar putea scăpa de plată
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar