Cristian Pomohaci nu a contestat deocamdată excluderea sa din preoţie

Cristian Pomohaci nu a contestat deocamdată excluderea sa din preoție, au precizat luni, pentru AGERPRES, surse din cadrul Mitropoliei Ardealului.
Filip Stan
31 iul. 2017, 06:23
Cristian Pomohaci nu a contestat deocamdată excluderea sa din preoţie

Fostul preot are timp 15 zile să atace, la mitropolit, decizia luată vineri, de către Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia.

Cristian Pomohaci este cercetat de Parchetul General pentru că ar fi încercat să corupă sexual un minor de 17 ani.

În calitate de cântăreț de muzică populară, Cristian Pomohaci a fost cel mai aplaudat solist duminică, la Festivalul Oierilor, din comuna Jina (județul Sibiu). Pomohaci a făcut dedicații de pe scenă preotului din comună, care nu era de față, dar și oamenilor prezenți în public.

„Dați-mi voie să fac o dedicație specială slujitorului sfântului altar care slujește aici, în Jina, părintelui dumneavoastră. Să-i sărut mâna sfințită și să-i spun prin intermediul cântecului lui Cristian Pomohaci: toată casa are o cruce, numa cine poate o duce”, a spus duminică, de pe scenă, fostul preot.

Citeşte şi: Ce a făcut Cristian Pomohaci la doar două zile după ce a fost caterisit. Mii de oameni l-au văzut VIDEO

Pomohaci a fost primit cu aplauze și a primit flori de la zeci de admiratori care au urcat pe scenă, unii împreună cu copiii. Printre cei care au urcat pe scenă și i-au dat flori s-a aflat și un tânăr preot din Sibiu, care nu a purtat sutană.

Fostul preot a cântat și glumit 40 de minute cu cei prezenți, dar a refuzat să dea declarații jurnaliștilor.

Un grup de fani ai lui Pomohaci l-a protejat la urcarea și coborârea de pe scenă pe fostul preot.

Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia a hotărât ca preotul Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul General pentru că ar fi încercat să corupă sexual un minor de 17 ani, să fie dat afară din preoție, decizia putând fi atacată la mitropolit în termen de 15 zile, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, părintele Oliviu Botoi.

„În urma judecării cazului părintelui Pomohaci, Consistoriul Eparhial s-a pronunțat și a hotărât caterisirea părintelui Cristian Pomohaci. Aceasta înseamnă pierderea preoției pentru totdeauna și a posibilității de a ocupa un post în activitățile bisericești. Nu va mai putea îmbrăca haina preoțească. (…) Decizia a fost aprobată de ÎPS Irineu, este executorie, dar poate fi atacată în termen de 15 zile la mitropolit”, a spus reprezentantul Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
De ce nu a fost tras acoperişul Arenei Naţionale pentru România – Moldova! Mircea Lucescu şi jucătorii au intervenit imediat. Exclusiv
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la casă sau la bloc. La câte grade trebuie să setezi centrala în sezonul rece
Playtech.ro
Se poate ieși la pensie militară după doar 15 ani de muncă? Ce prevede legea actuală
Adevarul
Un cetățean indian s-a predat ucrainenilor după doar trei zile pe front. Cum a fost recrutat
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Când intră pensia din octombrie pe card. Vești bune pentru pensionari
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar