Cristian Sima are cont pe un site de matrimoniale. Cum explică brokerul fugar această situaţie

Cristian Sima, celebrul broker fugar, care susține pe pagina sa de Facebook că cineva i-a sustras datele de pe cartea de credit pentru a-i deschide un cont pe un site matrimonial.

10 ian. 2019, 12:56
Cristian Sima are cont pe un site de matrimoniale. Cum explică brokerul fugar această situaţie

Brokerul Cristian Sima, stabilit acum în Elveţia, susține că este victima unui atac informatic. El povestește că un necunoscut i-a sustras datele de pe cardul bancar şi le foloseşte pentru a-i deschide un cont pe un site matrimonial.

Ştiţi ce este un compromat? Fabricarea de filme şi dovezi false plecând de la ceva real, pentru a compromite o persoană. Ieri, cineva, sigur un profesionist, folosind datele de pe cartea mea de credit, emailul şi poza de profil de pe Facebook, m-a înscris pe un site de dating. Bănuiesc că urma să fabrice o poveste şi să o facă publică (…) Se pare că am devenit o persoană foarte incomodă dacă se cheltuie atâta energie pentru un kompromat„, a scris Cristian Sima pe contul lui de socializare.

Doctor în matematică la o prestigioasă universitate din Italia, Sima a fost printre primii investitori care au promovat speculaţiile cu valută după ce ani buni a căpătat experienţă la bursele din Europa. Era considerat cel mai bun din ţară în acest domeniu şi aşa a câştigat încrederea multor investitori care i-au încredinţat milioane de euro. Vedete, politicieni şi oameni de afaceri cunoscuţi au devenit clienţii lui, sperând la câştiguri rapide şi sigure. Asta până într-o zi când au rămas fără niciun ban.

Aşa a început cel mai negru coşmar, în urmă cu cinci ani, pentru clienţii lui Cristian Sima. Tudor Chirilă, Irina Schroetter, Flora Nastase şi fostul ministru de finante, Daniel Dăianu aflau stupefiaţi că cel căruia i-au încredinţat banii, este de negăsit. Fost preşedinte al Bursei din Sibiu, Cristian Sima a fugit din România în 2012, după ce mai mulţi clienţi l-au acuzat că i-a păgubit cu peste un milion de euro prin tranzacţii riscante.