Cristian Ţopescu, 81 de ani, este internat de marţi pe secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Elias, unde a ajuns în urma unei crize de diabet zaharat.
Cristian Ţopescu are o evoluţie uşor favorabilă, urmând să fie supus mai multor investigaţii suplimentare, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Silvius Negoiţă.
„Cristian Ţopescu are o evoluţie uşor favorabilă şi va fi supus mai multor investigaţii suplimentare. Momentan va rămâne pe secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă cel puţin până mâine (joi – n.r.). Este conştient şi cooperant”, a explicat dr. Silvius Negoiţă.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias a precizat că fostul comentator sportiv a ajuns de urgenţă din cauza unui diabet dezechilibrat, netratat, dar suferă şi de alte afecţiuni cronice.
Cristian Ţopescu a fost adus de urgenţă la spital, marţi, în jurul prânzului, unde a primit îngrijiri pe Unitatea de Primiri Urgenţe şi i s-au făcut mai multe investigaţii medicale
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20