CRIZA IMIGRANŢILOR. O ambarcaţiune cu migranţi a eşuat în largul coastelor Turciei. 22 morţi, inclusiv copii

CRIZA IMIGRANŢILOR. Patru copii se numără printre cele 22 de persoane care şi-au pierdut viaţa după ce ambarcaţiunea în care se aflau a eşuat în largul coastelor Turciei, în regiunea de sud-vest, în Marea Egee, în timp ce se îndrepta spre insula greacă Kos.

15 sept. 2015, 17:20
CRIZA IMIGRANŢILOR. O ambarcaţiune cu migranţi a eşuat în largul coastelor Turciei. 22 morţi, inclusiv copii

Tragedia s-a petrecut marţi dimineaţa, în jurul orei 6:00, în apele internaţionale. Cel puţin 22 de persoane, incluusiv patru copii au murit, iar paza de coastă turcă a reuşit să salveze 211 persoane care se aflau în ambarcaţiune, potrivit autorităţilor turce. 

Operaţiunile de căutare a eventualilor supravieţuitori continuă, dar nu se ştie dacă vreo persoană va mai fi recuperată vie din apele mării. De asemenea, nu este clar nici naţionalitatea migranţilor. Tragedia s-a produs în apele Mării Egee, unde naufragiile sunt tot mai frecvente.

Citeşte şi CRIZA IMIGRANŢILOR. Austria reintroduce controale la frontieră. Mii de militari au fost mobilizaţi

Călăuzele care însoţesc migranţii percep aproximativ 900 de euro de persoană pentru un drum pe apă în această zonă, care este cel mai scurt drum între Turcia şi Europa.