CTP, sfaturi pentru SIMONA HALEP înainte de FINALA cu SERENA WILLIAMS

SIMONA HALEP - SERENA WILLIAMS, CINCINNATI 2015. Cristian Tudor Popescu a vorbit despre finala pe care Simona Halep o va juca, duminică, de la ora 22:00, cu Serena Williams, în turneul de categorie Premier 5 de la Cincinnati. CTP consideră că Simona Halep trebuie să aibă o abordare ofensivă în fața liderului mondial Serena Williams.

23 aug. 2015, 13:41
CTP, sfaturi pentru SIMONA HALEP înainte de FINALA cu SERENA WILLIAMS

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS, CINCINNATI 2015. ”De la meci la meci, jocul Simonei a crescut. În această ediţie a US Open Series, Simona a arătat ceva nou. Dacă până acum poseda un joc de apărare foarte bun, un raliu solid de pe fundul terenului, cu care îşi silea adversarele să greşească, acum ea a schimbat în mod fundamental lucrurile. Practică un joc defensiv-agresiv, cu lovituri câştigătoare. A crescut numărul loviturilor câştigătoare pe care Simona le încearcă şi le reuşeşte. Ia iniţiativa, atacă, nu mai aşteaptă greşeala adversarei. Nu se mai teme de zona din apropierea fileului”, a comentat Cristian Tudor Popescu, la Digi24.

CITEŞTE ŞI SIMONA HALEP SERENA WILLIAMS în finala la Cincinnati. LIVE VIDEO DOLCE SPORT (ora 22:00)

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS, CINCINNATI 2015. ”Deci, cu stilul pe care l-aş numi ‘loveşte prima’, spre deosebire de stilul ‘ţine mingea’, de până acum, Simona poate să se gândească la poziţia numărul unu mondială. Cu celălalt, dacă ar fi avut numai acel mod de a juca, nu poate să se gândească la vârful ierarhiei. Este important, mai ales în faţa Serenei Williams, că poate recurge la acest joc mult mai ofensiv”, a continuat jurnalistul.

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS, CINCINNATI 2015. ”Poate să apeleze oricând şi la vechiul joc, acolo unde este cazul, cum a fost azi-noapte cu Jankovic, care se bătea singură. Era într-o stare de nervi şi de frustrare cu care a venit deja de la cabină, care nu trebuia lăsată decât să se dezvolte”, a completat Cristian Tudor Popescu.

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS, CINCINNATI 2015. ”Cu Serena Williams, diseară, nu există pas înapoi, cum a spus şi Simona. Va trebui să joace la atac, la iniţiativă. Să răspundă la lovitură decisivă cu lovitură decisivă, cu un joc de contre. Dacă va încerca vreun moment o defensivă ‘elastică’ în faţa Serenei, după părerea mea, e pierdută. Este în cea mai bună stare pentru a juca cu Serena Williams. Şi fizic şi psihic. (…) Acum, Simona este aşezată în poziţia de adversară grea a liderei mondiale

SIMONA HALEP – SERENA WILLIAMS, CINCINNATI 2015. Nu sunt optimist din fire, dar cred că e un moment de graţie acum pentru Simona, cred că va juca un tenis extraordinar”, a conchis Cristian Tudor Popescu.