Cum să faci avere din superstiţii. Ce trebuie să faci

Averea omului se mai trage și din superstiții. Credinţe străvechi ori simple închipuiri, superstițiile sunt încă la loc de cinste. Iar când vine vorba de a aduce averea în casă, multă lume ține cont de ele, mai ales că se află în joc belșugul familiei.
Iulian Tudor
06 oct. 2017, 08:03
Cum să faci avere din superstiţii. Ce trebuie să faci

Deşi neacceptate de Biserică, superstiţiile sunt adânc înrădăcinate, scrie libertatea.ro. Și nu e de mirare că nici în zilele noastre unii oameni cred în ele. Nu vor nici în ruptul capului să beneficieze de confortul toaletei în casă. Și preferând să folosească, în toiul nopții, latrina din fundul curții. Căci e semn rău să ții haznaua în casă și numai nenorociri aduce. Unde mai pui că risipește și averea!e. La fel și bucătăria e de preferat să stea la locul ei, separat de casă, căci hrana primește din sufletul locului și al celui care o prepară. Iar dacă e în aer liber, cu atât mai bine.

Citeşte şi CALENDAR ORTODOX OCTOMBRIE 2017: Ce trebuie să faci în luna lui Brumărel pentru spor şi sănătate. Cum afli ce iarnă va fi

Averea vine prin semne

Să presari niște sare pe pragul noii locuințe e de bun augur, e semn de bunăstare, numai dacă nu te-ai mutat în casă nouă în zi de vineri sau sâmbătă, ori în zi ploioasă. Ca să ai noroc, adu în casa nouă o mătură nouă, un cărbune și un bănuț de argint. Dar să nu carecumva să aduci și mătura veche! Nu bate covoarele, nu scoate gunoiul din casă seara și nu întinde rufele după asfințit. Dar dacă vrei să scapi de cineva, mătură imediat după ce pleacă de la tine din casă. Ai grijă să nu ieși niciodată dintr-o casă pe o altă ușă decât pe cea pe care ai intrat. Dacă un tablou cade brusc de pe perete, e semn că va muri un prieten sau o rudă, dar poate anunța și o boală grea.

Citeşte şi Vreţi să nu vă mai despărţiţi niciodată de iubit? Nu vă sărutaţi pe trepte. Ce se întâmplă dacă vă sărutaţi pe lună nouă

Dacă un ceas care nu funcţionează de ceva vreme începe să meargă din nou brusc, în familie va avea loc un deces. Fii atentă să nu schimbi așternuturile vinerea, dacă vrei să nu ai parte de coșmaruri și să nu lași patul nestrâns duminica. Dacă ai început să faci patul, nu te opri să faci altceva, altfel e semn de ghinion. Și ai grijă să nu faci patul împreună cu altcineva, dacă nu vrei să te cerți cu persoana respectivă. De-ți pică foarefecele din mână, înseamnă că te înșeală jumătatea. Când sar scântei din sobă sau din cămin, vin musafiri.

DailyBusiness
Cum să ții praful departe vara. Metoda care va menține casa curată și aerisită
Spynews
Cristina Scarlevschi, în lacrimi, la mormântul fiului. Imaginile dureroase făcute publice de ispita de la Insula iubirii: „Gândul la Alex vine cu...” | GALERIE FOTO
Bzi.ro
Medicul care a încercat să-l salveze pe Felix Baumgartner rupe tăcerea. „S-a prăbușit ca o rachetă”
Fanatik.ro
Domnitorul român de care puțini își mai aduc aminte. A fost numit de turci să conducă Moldova, era nepotul lui Ștefan cel Mare, a sfârșit ucis în somn de boierii nemulțumiți
Capital.ro
Condusul interzis pentru șoferii pensionari. Se va face voluntar. Statul îi trimite la autobuz
Playtech.ro
Cum păstrezi pepenele tăiat proaspăt mai mult timp. Trucul care îl menține zemos aproape o săptămână
Adevarul
„Se servește într-o pâine ridicolă”. Reacția unui turist britanic în România, după ce a mâncat ciorbă de fasole în pâine
wowbiz.ro
Imagini exclusive cu Jennifer Lopez în România: Diva a avut parte de un incident la intrarea în hotel! Cum a fost surprinsă artista
Evz.ro
Orașul invizibil, desprins parcă de pe altă planetă. Oamenii trăiesc sub pământ
Prosport.ro
Cristina Roventa, la plajă! Imagini exclusive cu soția lui Alexandru Maxim la piscină
kanald.ro
Încă un adolescent găsit mort în apele Mureșului! Este al doilea copil înecat în mai puțin de 24 de ore
Cancan.ro
Gestul fiului lui Nicușor Dan i-a uimit pe austrieci. Ce le-a spus jurnaliștilor
Capital.ro
Război Rusia-NATO în 2027. Avertismentul Poloniei a trezit Europa: Rusia va fi pregătită!
StirileBZI
România introduce taxarea digitală pe șosele! Contează cât poluezi și cât conduci
stirilekanald.ro
VIDEO Imagini fabuloase cu Jennifer Lopez la București: Cântăreața, blocată în ușile rotative la hotel
Românii peste 45 de ani care nu lucrează vor primi un ajutor de la stat pentru a ieși la pensie