Daea către parlamentari: În afară de om, tot ce se mişcă e în agricultură. De la insectă până la vacă, de la râmă până la porc

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a făcut, marţi, un bilanţ în faţa Comisiilor reunite de Agricultură ale Parlamentului, unde s-a mândrit cu producţiile record din acest an şi a ţinut să sublinieze cât de importantă este agricultura: ”În afară de om, tot ce se mişcă e în agricultură".

07 nov. 2017, 18:45
Daea către parlamentari: În afară de om, tot ce se mişcă e în agricultură. De la insectă până la vacă, de la râmă până la porc

”În afară de om, tot ce se mişcă e în agricultură. De la insectă până la vacă, de la râmă până la porc, de la orice altă specie până la altă specie … exact, de la orice buruiană la orice plantă. Şi… această complexitate te obligă de multe ori să laşi la o parte probleme în prezentare, probleme care suscită interes, motiv pentru care v-aş ruga să-mi îngăduiţi să mă completeze colegii şi apoi vă stau la dispoziţie cu orice întrebare şi stăm aici cât doriţi dumneavoastră pentru a vă răspunde la întrebările pe care le veţi pune, în aşa fel încât să socotim că astăzi am venit la un bilanţ în faţa comisiilor de specialitate, pentru a spune ce-am făcut şi respectând atributul dumneavoastră constituţional de control pe care toţi trebuie să-l respectăm, iar în ceea ce mă priveşte mă simt onorat să mă adresez dumneavoastră astăzi”, le-a spus Daea parlamentarilor din Comisiile de Agricultură.

Daea s-a mândrit cu producţiile record, spunând că „aceste rezultate ale ţării adună şi munca fermierilor, şi a celor care fac legi, şi a celor care se ocupă de implementarea lor.”

Ministrul Agriculurii le-a mai spus parlamentarilor din Comisiile de Agricultură că acordarea subvenţiilor imediat dupa 16 octombrie a dat posibilitatea ca în România 82% din suprafaţa de grâu „să fie semănată în miezul epocii optime”.

De asemenea, Petre Daea a promis că până în 2020 în România vor fi irigate două milioane de hectare de teren agricol.