Detalii noi în cazul naufragiului feribotului: CĂPITANUL s-a dat drept PASAGER şi a fugit primul de pe vas

Au trecut şase zile de când un feribot plin cu sute de liceeni s-a scufundat în apropierea coastelor Coreei de Sud. Preşedinta Coreei de Sud a catalogat acţiunile căpitanului feribotului naufragiat ca fiind asemănătoare cu o crimă. Aproape 200 de oameni, majoritatea liceeni, sunt în continuare daţi dispăruţi. Rudele vicitmelor s-au luat la bătaie cu forţele de ordine, ele au cerut socoteală autorităţilor pentru tragedie. Între timp, familiile au început să-şi îngroape persoanele dragi decedate în urma naufragiului.

22 apr. 2014, 14:18
Detalii noi în cazul naufragiului feribotului: CĂPITANUL s-a dat drept PASAGER şi a fugit primul de pe vas

Noi amănunte ies la iveală în cazul feribotului naufragiat în Coreea de Sud. După ce a plecat primul de la bordul vasului, căpitanul le-ar fi declarat medicilor că este unul dintre pasageri. Bilanţul victimelor este cutremurător, 108 morţi şi aproape 200 de dispăruţi. Între timp, familiile răvăşite de durere, au început să-şi îngroape rudele, potrivit România TV.

CITEŞTE ŞI Noi DEZVĂLUIRI în cazul feribotului scufundat în Coreea de Sud. Vezi MESAJE CUTREMURĂTOARE ale pasagerilor

Rudele victimelor sunt furioase şi cer ca vinovaţii de tragedie să plătească. Preşedinta Coreei de Sud l-a acuzat pe căpitanul navei că acţiunile sale sunt asemănătoare cu o crimă. Căpitanul a fost arestat alături de alţi câţiva membri ai echipajului.

Acest dezastru este în proporţie de 100% provocat de mâna omului. Dacă Guvernul ar fi acţionat mai devreme, toţi copii ar fi fost salvaţi„, a declarat una dintre rudele unei persoane decedate.

Între timp, au apărut primele imagini cu căpitanul după naufragiu, el le-a declarat medicilor că este un simplu pasager. Căpitanul a părăsit nava fără să-i pese că e responsabil de viaţa sutelor de oameni.

Citeşte şi Căpitanul feribotului scufundat în Coreea de Sud susţine că a întârziat evacuarea din motive de securitate

Conduita căpitanului şi a câtorva membri ai echipajului este de neînţeles din punctul de vedere al bunului simţ. Aceasta seamănă cu un act criminal, care nu poate şi nici nu va fi tolerat. Imediat după accident, căpitanul nu a urmat ordinele de evacuare date de centrul de control al traficului naval şi, în schimb, le-a spus pasagerilor să stea nemişcaţi. El i-a părăsit pe pasageri şi a fost primul care a plecat de pe navă. Acest lucru este de neînchipuit din punct de vedere etic şi legal„, a declarat Park Geun-Hye, preşedinta Coreei de Sud.