Dezastru în Liga 1, o echipă va fi exclusă din campionat. Răzvan Burleanu a făcut anunţul

Răzvan Burleanu a confirmat că sunt şanse ca Liga 1 să se desfăşoare cu doar 13 echipe începând cu partea a doua a sezonului în cazul în care ASA Târgu Mureş va intra în faliment.
Filip Stan
07 dec. 2016, 15:37
Dezastru în Liga 1, o echipă va fi exclusă din campionat. Răzvan Burleanu a făcut anunţul

ASA Târgu Mureş a început actualul sezon cu şase puncte în minus, a intrat în insolvenţă, miercuri a mai fost depunctată cu trei trei puncte, iar pe 9 decembrie se va stabili dacă intră în faliment.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a spus că, în cazul în care ASA va intra în faliment, Liga 1 va continua cu doar 13 echipe: „Dacă se pronunţă falimentul în ceea ce priveşte un club din Liga 1, sunt zvonuri în acest sens, Federaţia e obligată să-l excludă. Adică să terminăm campionatul cu 13 echipe. E o chestiune pur şi simplu juridică: poţi să-ţi continui activitatea sau nu. Dacă ne referim la nivelul Ligii 1 e o decizie pe care LPF trebuie să o ia şi pe care a mai luat-o.

Nu are de ce să-mi fie frică, vorbim de o realitate. Dacă asta se întâmplă şi vedem practic că acesta este pasul, după ce echipa a intrat în insolvenţă ai două şanse: ori ieşi din insolvenţă, ori ajungi în faliment„, a declarat Burleanu, citat de digisport.ro.

DailyBusiness
Concediile medicale, sub lupă. Ministerul Sănătății investighează posibile abuzuri sistemice: Nu mai accept să plătim vacanțe inventate
Spynews
Câte kilograme a luat Roxana Nemeș de când a rămas însărcinată! Vedeta a dezvăluit cum decurge sarcina ei | FOTO
Bzi.ro
Câţi bani a luat David Popovici pentru cele trei medalii câștigate la Europenele U23? Suma este dezamăgitoare!
Fanatik.ro
Valurile de căldură fac ravagii în Europa. „Mii de oameni ar putea muri în următoarele zile, din cauza caniculei”. Cât de expusă e România acestui risc
Capital.ro
Verdict pentru Elena Udrea. Decizia luată de Judecătoria Ploieşti
Playtech.ro
Ce taxă va trebui să plătești în Grecia de la 1 iulie 2025. Turiștii și-au arătat deja nemulțumirea
DailyBusiness
Ministrul Muncii: „Fără excepții!” Sporul pentru condiții vătămătoare, plafonat la 300 de lei pentru toți angajații din sectorul public
Adevarul
„Are demisia mea pe masă”. Ministrul Daniel David a cerut să nu fie daţi afară oameni din educaţie şi cercetare
wowbiz.ro
WOWbiz EXCLUSIV: Irina Columbeanu a sosit ÎN MARE SECRET în România! Avem primele imagini de la aeroport
Spynews
Răsturnare de situație! Tragedia aviatică din India, cu 260 de morți, ar fi fost provocată! Se ia în calcul, oficial, ipoteza unui sabotaj
Spynews
Prima reacție a lui Cezar Ouatu, după ce a apărut în presă că s-ar fi despărțit de logodnică! Declarații exclusive
Evz.ro
Grecia, tot mai scumpă. O nouă taxă pentru turiști
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali şi-a făcut apariția cu mare stil la nunta fiicei lui Gică Hagi! Cum a arătat miliardarul de la FCSB
kanald.ro
A murit fostul soț al Irinei Loghin! Acesta s-a stins din viață la 89 de ani
Cancan.ro
Ilie Bolojan dă afară alți bugetari, după tăierea sporurilor. Veste de ULTIMA ORĂ de la Guvern
Playsport.ro
Derapaj de cea mai joasă speță! Un deputat AUR o umilește pe Oana Țoiu, noul ministru de Externe: „Nici Ucraina nu-i așa distrusă cum ești tu!”
Capital.ro
Doliu în România. A murit marele campion al României. A pregătit generaţii întregi
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
stirilekanald.ro
Tragedie uriașă: 18 fete au murit într-un accident de microbuz
Tabelul karmic: află care este karma ta în funcţie de anul în care te-ai născut
MediaFlux
A apărut lista primilor români care vor fi concediați!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Atenție la plantele pe care le atingeți. Buruiana care arde ca acidul a invadat România (Video)