DEZERTARE în UNPR: Primarul Daniel Drăgulin s-a întors la PNL

Generalul Gabriel Oprea a primit vestea prin telefon, primarul municipiului Călărași, Daniel Drăgulin, a ales să se întoarcă la partidul care l-a consacrat în admininistraţie. Primarul a anunţat că va candida, la alegerile locale din iunie, pentru Partidul Naţional Liberal. De asemenea, Daniel Drăgulin se întoarce în PNL cu toţi cei care l-au urmat în UNPR.
Filip Stan
05 feb. 2016, 17:59
DEZERTARE în UNPR: Primarul Daniel Drăgulin s-a întors la PNL

Daniel Drăgulin a plecat din PNL în luna septembrie, 2014, alegând să se înscrie în UNPR.

Zvonurile că Daniel Drăgulin s-ar putea întoarce în PNL au devenit din ce în ce mai insistente odată cu începutul anului 2016, informaţia fiind confirmată de surse apropiate PNL şi primarului la finalul lunii ianuarie. Pe 3 februarie, Daniel Drăgulin a participat la o conferinţă de presă, la sediul PNL, alături de liderul liberal Răducu Filipescu, deputatul Vasile Iliuţă şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Marian Dinulescu.

Drăgulin a recunoscut, oficial, candidatura la alegerile locale din această vară, pe listele PNL.

“Decizia pe care am luat-o şi faptul că sunt prezent aici arată că, într-adevăr, la alegerile locale voi candida pe listele Partidului Naţional Liberal. Acest lucru mă onorează dar mă şi obligă ca în calitatea pe care o am de candidat la primărie să depun toate eforturile pentru ca Partidul Național Liberal, din care am făcut parte peste 10 ani şi în care am revenit cu mare plăcere, să câştige atât alegerile locale, atât la nivel de municipiu cât şi la nivel de judeţ, cât şi, bineînţeles, alegerile parlamentare.”

Daniel Drăgulin spune că hotărârea a fost luată după ce a avut discuţii cu conducerea PNL, la nivel central şi local: “Vreau să vă spun că am apreciat deschiderea şi modul în care s-au purtat discuţiile cu conducerea locală a PNL cât şi cu conducerea naţională, factori determinanţi în decizia pe care am luat-o de a candida pe listele PNL.”, notează infomuntenia.

Drăgulin crede că alături de PNL şi beneficiind de prima poziţie în sondajele de opinie, drumul către câştigarea a încă unui mandat este mai uşor: “Să ştiţi că din sondajele pe care atât eu, cât şi alte partide şi colegii mei le-au făcut îmi dădeau un anumit avantaj, prima poziţie. Faptul că am venit în PNL nu face altceva decât să îmi consolideze şi să întărească ceea ce am pornit odată într-un proiect şi se continuă cu alegerea mea în al doilea mandat.”

Preşedintele PNL Călăraşi, Răducu Filipescu, crede chiar că raţiunile plecării lui Daniel Drăgulin la UNPR ar fi putut să fie chiar în interesul călărăşenilor: “A luat această decizie crezând că la un moment dat, la guvernare fiind PSD şi UNPR, că va putea să facă pentru Călăraşi mai mult decât ar fi putut alături de PNL – partid de opoziţie. Aşa a gândit atunci, poate că a judecat în folosul călărăşenilor şi poate că a judecat bine.”

Răducu Filipescu s-a arătat sigur de faptul că, alături de PNL, Daniel Drăgulin nu va putea fi înfrânt de nimeni la alegerile din vara aceasta. Liberalul a mai spus că în situaţia în care Drăgulin nu s-ar fi întors, PNL ar fi ieşit cu Vasile Iliuţă pentru a se bate pentru postul de primar al municipiului Călăraşi.

Spynews
MAE, alertă de călătorie! Un român a murit și alți doi au avut nevoie de îngrijirile medicilor
Bzi.ro
Lupta dintre Zanni și Iancu Sterp se mută în ring? Ar trebui să se bată într-o gală RXF
Fanatik.ro
Cinci zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap după 20 iunie. Își schimbă viața, au parte de împăcări, iar norocul le surâde pe toate planurile
Capital.ro
Informația șoc pentru toți cei care se uită la TV! Absolut obligatoriu să știi asta
Playtech.ro
Simona Halep, în cea mai SCURTĂ fustiță! A desfăcut picioarele și s-a văzut chiar TOT
DailyBusiness
Vești bune pentru pensionari! Începe distribuirea biletelor de tratament
Adevarul
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
Spynews
Armin Nicoară, mesaj emoționant de ziua de naștere a mamei sale. Artistul se mândrește cu femeia care i-a dat viață: „Ești cea mai minunată” / FOTO
Spynews
Băuturile pe care este bine să le consumi pe caniculă. Te hidratează în zilele de vară
Evz.ro
Cea mai mare capcană. Ce se întâmplă cu mesajele șterse din telefon
Impact.ro
Antonia, apariție INCENDIARĂ la plajă! Costumul de baie MINUSCUL a lăsat tot la vedere ...
Prosport.ro
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini incendiare în costum de baie
wowbiz.ro
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Cancan.ro
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Playsport.ro
INCREDIBIL! Vedeta din România a fost îngrozită de ceea ce a trăit în America! "Urăsc țara asta". A filmat un atac armat și a postat imaginile
kanald.ro
Doliu în lumea muzicii! A murit Marius Baiazid, după o luptă cu o boală nemiloasă
Capital.ro
Trebuie SĂ OPREŞTI și dacă ai verde la semafor. Legea uitată de toți șoferii
StirileBZI
Săptămâna de lucru de 4 zile! Ce spun specialiștii despre weekend-ul de trei zile
Prosport.ro
FOTO. Mariana Bitang, transformare fizică uluitoare: cu greu a mai putut fi recunoscută! Cum arată doamna gimnasticii românești la 62 de ani
stirilekanald.ro
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
substantial.ro
Un suporter englez și un polițist german, grav răniți într-o confruntare între fani înaintea meciului Serbia-Anglia la EURO 2024
MediaFlux
RĂSTURNARE privind RECALCULAREA PENSIILOR! Lovitură pentru SENIORI
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?