DINU COCEA va fi incinerat, la fel ca Sergiu Nicolaescu

DINU COCEA  a murit. Regizorul a dorit să fie incinerat şi urna cu cenuşa acestuia va fi adusă în România, în jurul Paştelui, pentru a fi depusă în cavoul familiei de la cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti. 
Romania TV
28 dec. 2013, 14:42
DINU COCEA va fi incinerat, la fel ca Sergiu Nicolaescu

DINU COCEA, autorul unor filme celebre, precum „Haiducii lui Şaptecai”, „Zestrea Domniţei Ralu” şi „Săptămâna Nebunilor”, a decedat, pe 26 decembrie, la vârsta de 84 de ani, într-un spital din Paris, a declarat, pentru Mediafax, fiica artistului, Oana Cocea.

DINU COCEA a încetat din viată într-un spital din Paris, în urma unei insuficienţe cardiace. El a decedat pe 26 decembrie, însă familia a dorit să facă publică informaţia mai târziu pentru a o menaja pe soţia acestuia, Puşa Cocea.

„Conservase un spirit optimist şi până în ultima clipă proiecta noi realizări profesionale”, a declarat Oana Cocea, fiica regretatului artist.

Dinu Cocea, Filmări cu 24.000 de figuranţi

Dinu Cocea a avut parte de filmări imposibile astăzi. Cu 24.000 de figuranţi, se cheltuiau pe un film 40 de milioane de lei, cât a costat cel despre Tudor Vladimirescu, în condiţiile în care salariul era de 500 de lei. Şi ajungem la cum i-a venit ideea pentru „Haiducii”. „Îmi spune un prieten să fac un film gen legendă, popu­lar, cum a fost cu haiducii, să nu se poată băga în el secretarul de partid. Am studiat un an epoca fanariotă. Am construit un scenariu şi l-am prezent lui Paul Cornea, profesor de literatură veche, care era directorul Studioului Bucureşti. I-a plăcut, dar a zis că nu-i în alea 20 de filme ve­nite de la Comitetul Central. Zice: «Facem din economii, am trei mi­lioane, faci?». Eu am zis da, deşi economistul a spus că-s nebun, că-i film de 20 de milioane. A trebuit să mă împrumut de la Uniunea Cineaştilor. M-am dus după cai la Sinaia, că filmam pe Bucegi. De la directorul de la Peleş am aflat că cei de la Securitate au 30 de cai pe care îi foloseau pentru urmărirea lup­tătorilor anticomunişti din munţi.” Şi i-a dat ideea să meargă să-i ceară: „Şeful era un şpriţar, aşă că l-am îmbătat la Hotelul Palas şi i-am cerut caii. Tot aşa am putut să îl am în film şi pe marele actor Alexandru Giugaru, mai cu bani pe jumătate, mai cu săru’ mâna. A ieşit fimul, ba chiar am economisit şi 100.000 de lei”. În ce priveşte cenzura, Cocea spune că era verificat mai întâi scenariul. Însă faptul că l-a cooptat ca scenarist pe Eugen Barbu, care era membru în Comitetul Central, a făcut să rezolve mai uşor problema. „Am scăpat de cenzura primă, dar a doua a venit de la Dumitru Popescu. Era un intelectual, redactor la Contemporanul, Scînteia, el făcea toate tezele lui Ceauşescu şi discursurile, şi de aceea a primit funcţia de secretar cu pro­paganda în Comitetul Central.”

DINU COCEA s-a stabilit în România în ultimii ani, însă îşi petrecea timpul între Bucureşti şi Paris.

Fiica regizorului DINU COCEA a precizat că în memoria tatălui său va fi organizată o ceremonie funerară, la Paris, cel mai probabil în data de 8 ianuarie.

DINU COCEA a dorit să fie incinerat şi urna cu cenuşa acestuia va fi adusă în România, în jurul Paştelui, pentru a fi depusă în cavoul familiei de la cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti, a precizat Oana Cocea.

Incinerarea morţilor este interzisă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod al BOR, în şedinţa sa de lucru din 5 iulie 2012, menţinând în vigoare hotărârea din 15 iunie 1928, reconfirmată la 20 februarie 1933, a luat mai multe hotărâri faţă de practica necreştină a incinerării morţilor, după cum informează marţi Cancelaria Sfântului Sinod.


DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România