Directorul CNADNR: În 2018, vom avea centuri ocolitoare pentru Comarnic şi Buşteni

Centurile ocolitoare pentru Comarnic și Bușteni, care vor ajuta la decongestionarea traficului pe DN1, vor fi gata în 2018, potrivit directorului general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Cătălin Homor.
Iulian Tudor
14 aug. 2016, 13:32
Directorul CNADNR: În 2018, vom avea centuri ocolitoare pentru Comarnic şi Buşteni

„În prezent avem în procedura de achiziție două variante ocolitoare, varianta ocolitoare Comarnic și varianta ocolitoare Bușteni. În septembrie vom avea finalizate procedurile de achiziție publică, vom avea un constructor pentru cele două variante ocolitoare. Urmează o perioadă de proiectare, se suprapune foarte bine cu sezonul rece în care oricum nu s-ar fi lucrat, și începând cu noul sezon de construcție, martie-aprilie, în funcție de vreme, se va începe lucrarea. Termenul de execuție este de 12 luni. În 2018 vom avea aceste centuri ocolitoare”, a declarat Homor duminică.

Acesta a precizat că nu a fost abandonată niciun moment soluția autostrăzii, care va fi finalizată integral în 2021.

„Nu a fost abandonată soluția autostrăzii. În momentul de față Comarnic-Brașov e împărțită în cinci loturi. Primele loturi, loturile de extremă, loturile de capăt, au fost scoase la licitație pentru lucrări. La primul lot a fost anulată procedura de achiziție din diverse motive, lotul cinci se află în derulare și la sfârșitul lui august vom avea o finalizare, sper că și un constructor. Totul depinde de Comisia de evaluare.(…) În varianta optimistă în care Comisia de evaluare desemnează un câștigător, acesta va avea patru luni la dispoziție să realizeze proiectul și în aprilie, sfârșitul lui martie, să înceapă lucrările acolo, lotul cinci, Râșnov-Cristian. Nu e un sector foarte mare, dar e un început. Autostrada va fi finalizată integral în 2020-2021. Dacă cineva spune că știe să o facă mai repede este nerealist”, a spus Homor.

El a subliniat că această autostradă se face în momentul de față cu finanțare de la bugetul de stat, iar costul exact se va ști după finalizarea studiului de fezabilitate.

Spynews
Reacția exclusivă a Cristinei Pucean despre imaginile virale pe internet în care apare în tandrețuri cu altcineva decât Bogdan de la Ploiești. Ce spune dansatoarea
Bzi.ro
Veste proastă pentru fanii „Las Fierbinți“! Un mare actor își ia adio de la serial!
Fanatik.ro
Gigantul german care intră pe piața din România. A preluat o fabrică cu sute de angajați
Capital.ro
Ungurii devin stăpâni în Europa. Susținerea este totală pentru Viktor Orban
Playtech.ro
Imagini indecente cu Simona Halep. Așa arăta înainte să-și micșoreze sânii, pozele sunt incendiare
DailyBusiness
Acești români vor primi 5.000 de euro! Ce trebuie să facă pentru acești bani GRATIS
Adevarul
Ucraina a distrus ultima navă purtătoare de rachete staționată în Crimeea
Spynews
Cum arată Erika Isac nemachiată. Artista s-a afișat complet naturală. Cântăreața și-a uimit fanii: „Ce față de inocentă...” / FOTO
Spynews
Ce s-a întâmplat la parastasul de 40 de zile al lui Mădălin, băiatul mort din Olt. Imagini sfâșietoare de la mormântul său: ”Ne-ai distrus” / VIDEO
Evz.ro
Splendoarea de care puțini români știu. Locul care te transpune într-o altă lume
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate călugări! Transformarea fizică e incredibilă și e imposibil de recunoscut, la 52 de ani
wowbiz.ro
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Cancan.ro
BREAKING | Bogdan de la Ploiești, fotografiat la locul unui accident grav din Capitală
Playsport.ro
Cazacu, dezvăluiri bombă despre Ramona Olaru. A spus, în sfârșit, ce nu mai zisese niciodată
kanald.ro
Urmărire cu final neașteptat! Un afacerist a intrat cu un Lamborghini într-un stâlp în timp ce urmărea un motociclist care îi furase ceasul în valoare de 40.000 de euro. Ce s-a întâmplat cu hoțul
Capital.ro
Serviciu militar obligatoriu de 6 luni. Lege pentru tinerii între 18 și 26 de ani
StirileBZI
Avertismentul economistului Ionuț Dumitru: „Ne întindem mai mult decât ne este plapuma la împrumuturi!”
Prosport.ro
FOTO. Bomba sexy care s-a iubit cu fiul lui Cristi Borcea continuă să facă ravagii cu imaginile provocatoare cu ea!
stirilekanald.ro
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
substantial.ro
Daniel Bană, de la naveta zilnică pentru fotbal la goluri pentru Universitatea Craiova: povestea inspirațională a noii speranțe a fotbalului oltenesc
MediaFlux
Cresc SALARIILE. Angajații care vor primi mai mult cu 10%
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'