Doi copii de doi ani suspecţi de gripă, internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara

Doi copii în vârstă de doi ani se află internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, după ce ar fi contractat virusul gripal, iar probe recoltate de la cei doi pacienţi urmează să fie analizate la Institutul Cantacuzino din Bucureşti. Testele rapide efectuate de medici au ieşit pozitive.
Iulian Tudor
06 feb. 2018, 11:01
Doi copii de doi ani suspecţi de gripă, internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, medicul Virgiil Musta, a declarat pentru News.ro că cei doi copii suspectaţi că ar avea gripă, sunt internaţi de aproximativ o săptămână în unitatea medicală.

„Sunt două cazuri cu suspiciune de gripă. Este vorba despre doi copii de doi ani, din Timişoara, intrenaţi în urmă cu o săptămână. Ambii au complicaţii. Unul are o viroză şi pneumonie, iar celălat are insuficienţă respiratorie”, a declarat Musta.

Medicii au recoltat probe, au făcut un test rapid, pentru cei doi pacienţi, iar rezultatele au ieşit pozitive în ambele cazuri. Urmează ca medcii să recolteze un alt set de probe care va fi predat Direcţiei de Sănătate Publică Timiş. Această instituţie, la rândul său, va transmite probele recoltate Institutului Cantacuzino din Bucureşti, unde se vor face din nou analize mai complexe şi va fi declarată, sau nu, existenţa viruslului gripal în cele două cazuri.

Carantină la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi, după confirmarea virusului gripal la 11 pacienţi

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Marius Şumudică anunţă colapsul pentru campioana României. “FCSB va ieşi rapid din cupele europene!”
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Temperaturi cum nu am mai avut de ani buni în iarna 2025–2026. Meteorologii spun că ar putea fi cea mai geroasă din ultimul deceniu
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru elevi! Când se redeschid școlile
Cancan.ro
Modificare în grilă Antena 1: Asia Express, scoasă din grila TV de duminică. Ce se întâmplă cu show-ul prezentat de Irina Fodor
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Avertisment pentru români. Anii care NU se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar