Doliu în lumea muzicii. Un mare chitarist a murit în timp ce asculta Beatles

Chitaristul şi compozitorul american Adam Roth a murit miercuri, la New York, la vârsta de 57 de ani. În urmă cu două luni, muzicianul fusese diagnosticat cu cancer.
Filip Stan
18 dec. 2015, 11:11
Doliu în lumea muzicii. Un mare chitarist a murit în timp ce asculta Beatles

Adam Roth a devenit cunoscut pentru colaborările de la sfârşitul anilor ’70 cu trupele Del Fuegos şi Hoy Boy and the Doys, cu interpreta Liza Colby, cu actorul de comedie Denis Leary, dar şi de pe scena celebrului club CBGB. Potrivit apropiaţilor, Adam Roth a decedat ascultând piesa „Norwegian Wood” a formaţiei The Beatles.

Adam Roth a urmat cursurile Emerson College din Boston, unde l-a cunoscut pe actorul Denis Leary, cu care a colaborat pe parcursul următoarelor patru decenii. Între altele, Roth a compus muzica pentru serialele „Rescue Me”, în care a şi jucat, şi „Sex&Drugs&Rock&Roll”.

Era unul dintre cei mai amuzanţi oameni din lume şi asta îmi voi aminti despre el. Nu voi deplânge momentele pe care nu le voi mai avea cu el, sunt doar recunoscător pentru cei 40 de ani pe care am apucat să-i petrecem împreună„, a declarat Denis Leary.

Spynews
Ce decizie a luat Neluță Neagu cu doar nouă zile înainte de a muri: „A lăsat vorbă să...”. Lăutarul a sperat până în ultima clipă că își va reveni
Bzi.ro
Irina Fodor, despre experiența de la Asia Express: „Aș duce, dacă e nevoie, și cafele la Asia Express!“
Fanatik.ro
Semnul care îți spune clar că ai telefonul ascultat. Mulți îl ignoră, crezând că e ceva cât se poate de normal
Capital.ro
Decizie de la 1 IULIE pentru toată România: DIN PĂCATE, va trebui să...
Playtech.ro
Loredana Groza, accident vestimentar! Un pas GREȘIT și fusta prea SCURTĂ i-a jucat feste
DailyBusiness
Decizia pe care toți românii o așteptau! Se întâmplă de la 1 iulie!
Adevarul
Cum pariul Moscovei pe ofensiva din Harkov s-a întors împotriva Rusiei: „Gheața a început să se topească”
Spynews
Cine ar fi, de fapt, vinovat de moartea lui Flavius, fotbalistul de 19 ani găsit fără suflare în râul Olt. Prietenii tânărului acuză o mușamalizare
Spynews
Știrile Antena Stars. Mircea Baniciu, tatăl Anei Baniciu, primele declarații după ce a devenit bunic. Cum îl descrie pe nepoțelul său: "E frumos..." / VIDEO
Evz.ro
Nea Mărin, vilă de peste 200.000 de euro în București. Imagini din locuința sa
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. E considerată una dintre cele mai frumoase femei din România și a dat startul pregătirii de vară!
wowbiz.ro
„Tu cauți” Cristina Ciobănașu, criticată pentru mesajul postat după nunta lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu! Ce au observat internauții?
Cancan.ro
Întâlnire secretă în parc cu ceas de 620,000 € la mână! Două familii bogate și influente ale României au schimbat câteva vorbe departe de ”pereții care au urechi”
Playsport.ro
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
kanald.ro
Posibilă tentativă de suicid la metrou, în stația Aurel Vlaicu. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului
Capital.ro
Interzis și ilegal pentru românii care stau la BLOC. Nu poți face nimic dacă vecinii nu acceptă
StirileBZI
A fost aprobat un nou Program Rabla. Ce buget este pregătit
Prosport.ro
Simona Halep a făcut anunțul momentului: cine e perechea sportivei! Imaginea cu cei doi, înainte să meargă împreună la Cluj
stirilekanald.ro
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
substantial.ro
Vladimir Putin neagă orice ambiții imperiale și intenții de a ataca NATO
MediaFlux
SE DAU BANI de la stat pentru aceste persoane. Bugetul a fost suplimentat cu 20 de milioane de euro
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'